X

Thailandezii sunt în doliu după atacul din mall

Peste 1.000 de persoane au deplâns moartea victimelor din cel mai sângeros atac armat comis în Thailanda, în timp ce numeroşi voluntari au început luni să cureţe locurile unde a avut loc tragedia, relatează DPA, potrivit agerpres.

Persoanele îndoliate s-au adunat duminică seară şi au depus flori la mall-ul Terminal 21 în oraşul Nakhon Ratchasima, din provincia cu acelaşi nume, din nord-estul ţării, unde au avut loc unele dintre violenţe.

Citeşte şi: Lista completă a câştigătorilor Oscar 2020

Între timp, numărul persoanelor ucise în atacul armat, comis de un soldat, a crescut la 29, potrivit unor oficiali.

Guvernatorul provinciei Nakhon Ratchasima, Wichien Chantharanothai, a declarat duminică seară, într-o conferinţă de presă, că 30 de persoane, printre care şi atacatorul, au fost ucise într-o serie de incidente armate, în timp ce alte 58 au fost rănite.

Duminică, poliţia l-a împuşcat pe atacatorul de 32 de ani, care s-a ascuns timp de mai multe ore în mall-ul Terminal 21.

Atacatorul, identificat ca sergent Jakrapanth Thomma, a început să tragă în soldaţi, poliţişti şi civili în oraş, după ce a furat arme de calibru greu şi un vehicul Humvee de la o bază militară.

El ar fi împuşcat şi ucis mai multe persoane, inclusiv credincioşi într-un templu budist, în timp ce era pe fugă şi înainte de a se baricada în complexul comercial.

Citeşte şi: Europenii devin mai sceptici faţă de capacitatea NATO în raport cu Rusia

Media au relatat iniţial că există informaţii că atacul a fost declanşat de o ceartă pe bani între soldat şi comandantul său.

Ulterior, premierul Prayut Chan-o-cha a spus că atacul a pornit de la o dispută personală între atacator şi soacra comandantului său.

Ceremoniile funerare pentru victime sunt programate pentru luni. 

Tags: atacHumveeJakrapanth ThommamallNakhon RatchasimaPrayut Chan-O-ChasoldatTerminal 21Thailanda
Categorii: Știrile zilei