“The Base” este un grup paramilitar neonazist fondat în 2018 în Statele Unite, care urmăreşte prăbuşirea sistemului prin intermediul actelor teroriste pentru a impune supremaţia albă şi care dispune de celule în Canada, Australia, Africa de Sud şi în mai multe ţări europene, a informat luni EFE, potrivit stiripesurse.ro.
O celulă a “The Base” a fost destructurată săptămâna trecută la Castellon ( oraş din Comunitatea Valenciană, o regiune autonomă al Regatul Spaniei – n.r.), iar cei trei membri ai săi au fost arestaţi.
Citeşte şi: Un atac cu drone A ÎNCHIS PTF Giurgiulești–Reni – Stiripesurse.md
Această organizaţie este considerată un grup “terorist” în Australia, Noua Zeelandă, Canada, Regatul Unit şi, din iulie 2024, în Uniunea Europeană.
Potrivit poliţiei americane şi Europol, liderul şi fondatorul său este Rinaldo Nazzaro, despre care se crede că în prezent s-ar afla în Rusia.
Nazzaro, alias “Norman Spear” şi “Roman Wolf”, a început să organizeze grupuri paramilitare pe terenuri din statul Washington, care au devenit ulterior mai vizibile prin recrutarea de noi membri online.
Filosofia acestei organizaţii este de “a accelera” prăbuşirea instituţiilor – de unde şi termenul de “acceleraţionişti” – prin intermediul actelor teroriste pentru a provoca haos şi a deschide calea către un război rasial şi, în cele din urmă, către un stat al bărbaţilor albi.
Reţeaua este formată din celule mici – doi sau trei membri – care primesc instruire militară şi recrutează noi adepţi online.
Prima menţiune a apărut în 2018 în revista digitală Vice, care a denunţat faptul că organizaţii neonaziste din Statele Unite şi Canada se organizau pe internet prin intermediul unei reţele numite “The Base”, care recruta extremişti cu experienţă militară şi expertiză în manipularea explozibililor.
Membrii acestui grup par a fi responsabili de acte de vandalism asupra sinagogilor din statele Wisconsin şi Michigan (2019) şi de alte activităţi cu obiective teroriste în următorii doi ani.
La 28 octombrie 2021, un judecător federal american a condamnat alte două persoane din “The Base” la câte nouă ani de închisoare pentru diverse infracţiuni care vizau “promovarea terorismului” în Statele Unite.
În Europa, un tânăr din Apulia (Italia) a fost arestat în octombrie 2022 în calitate de responsabil al “The Base” pentru practici de recrutare în scopul terorismului internaţional şi pentru propagandă şi incitare la comiterea de acte de discriminare rasială, etnică şi religioasă, a informat poliţia italiană.
Un an mai târziu, în noiembrie 2023, Europol şi Eurojust au coordonat o amplă operaţiune internaţională împotriva terorismului de extremă dreapta, care a culminat cu arestarea mai multor suspecţi în diferite ţări europene.
Operaţiunea, condusă de la Haga, a avut loc în Belgia, Croaţia, Germania, Italia Lituania şi România, rezultând în arestarea a cel puţin cinci persoane şi interogarea altor şapte.












