The Financial Times: Când campaniile anticorupție devin … corupte

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat luna trecută o lege care-i conferea procurorului general noi puteri asupra a două instituții esențiale ale statului, Biroul Național Anticorupție și Parchetul Specializat Anticorupție. Ambele au fost înființate cu sprijinul entuziast al Vestului după revoluția din 2013-4, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Mii de ucraineni s-au revărsat imediat pe străzile Kievului și ale altor mari orașe cu pancarte transmițând mesaje precum „Corupția ucide” și „Ucraina nu e Rusia”. Au fost primele mari demonstrații antiguvernamentale de la declanșarea războiului total de către Rusia în 2022. Ele au rupt acel acord tacit conform căruia a denunța guvernul în vreme de război e echivalent cu erezia.

Promulgarea legii a provocat concomitent cea mai gravă criză de până acum a Kievului cu UE, respectiv FMI. Ucraina risca să-i fie înghețate până la 60 de miliarde de euro din ajutorul UE. Și atunci a venit cotitura de 180 de grade a lui Zelenski. În loc să se încăpățâneze a inversat cursul și le-a redat independența ambelor agenții.

Se dovedește astfel că protestele în masă și presiunea internațională ar putea fi cea mai bună strategie de apărare a democrației. Însă Bruxelles-ul ar trebui să bage de seamă să nu i se aprindă călcâiele după agențiile anticorupție. Nu toate sunt create la fel.

Chiar în momentul în care mii de cetățeni furioși manifestau la Kiev, mii de bulgari la fel de înfuriați și ei inundau străzile Sofiei protestând contra abuzului de putere al comisiei anticorupție a Bulgariei, teoretic independentă, și cerându-i desființarea. Arestarea din motive politice a primarului din Varna a făcut ca respectiva comisie să pară o unealtă politică folosită la discreditarea și subminarea opoziției.

Pentru a complica lucrurile și mai mult, liderii politici care cereau acum desființarea instituției sunt chiar cei care o concepuseră și îi conferiseră puterea dublă de a investiga și aresta.

Să fie lecția aceea că ne plac organele anticorupție atunci când expun păcatele opozanților noștri, dar le detestăm atunci când dezvăluie neajunsurile unora din tabăra noastră – sau e ceva mai mult de atât? Protestele din Bulgaria ne arată că cetățenii sunt cât se poate de conștienți de forța corozivă a corupției, dar înțeleg deopotrivă și daunele provocate de exploatarea instituțiilor menite s-o stârpească.

Confruntat cu o dilemă – între un compromis nepopular pentru a înlesni pacea și decizia la fel de nepopulară de a continua războiul –, e de înțeles de ce Zelenski se teme de acuzațiile tot mai grave de corupție la adresa unor colaboratori ai săi care, chiar dacă pot fi și dubioase, constituie un pericol major pentru guvern. Mulți ucraineni învinovățesc corupția statului pentru întârzierea construcției unor fortificații, cu consecințe letale, și pentru eșecurile militare recente ale țării. Populația se mai teme și că perspectiva unei păci defavorabile ar putea stimula furturile care se petrec acum la nivel înalt. Un funcționar guvernamental care se simte amenințat la el în țară ar putea fi tentat să se refugieze în străinătate.

În încercarea lui de a-și consolida puterea prin noua lege, Zelenski conta probabil pe disprețul lui Trump pentru organele anticorupție și pe reticența generală a europenilor de a critica Ucraina. Un calcul care s-a dovedit însă eronat. El a interpretat greșit dispoziția Europei, ba chiar mai rău: și pe cea a propriei societăți. Manevra lui a reprezentat o eroare neforțată și un cadou-surpriză pentru Rusia.

Ce-i îngrijorează pe ucraineni nu e numai aparenta imunitate a celor de la putere, ci și posibilitatea ca instituțiile anticorupție, odată capturate, să devină instrumente de subminare a democrației – un aspect de care bulgarii, indiferent de opiniile lor politice, sunt cât se poate de conștienți.

Cetățenii ieșiți în stradă la Sofia ar trebui să le clarifice conducătorilor proprii cât și celor de la Bruxelles că arhitectura instituțională de una singură nu e suficientă pentru a garanta că instituțiile așa-zis independente sunt independente și în realitate. Protestele publice par a constitui ultima linie defensivă – și nu numai împotriva corupției, ci și a unor asemenea abuzuri de putere.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Complotul periculos al lui Zelenski vizând subjugarea organelor anticorupție a fost cel mai probabil determinat de dorința de a-și proteja anumiți colaboratori loiali vizați de anchete. Însă exemplul din Bulgaria indică și faptul că alte guverne ar putea avea motive chiar mai nocive. Guvernele, și mai cu seamă cele supuse la presiune, sunt interesate să controleze instituțiile anticorupție nu doar pentru a le garanta imunitatea loialiștilor, ci fiindcă vor să practice justiția selectivă, vânându-și opozanții.

Atunci când Karl Lüger – primar al Vienei la începutul secolului 20 – era acuzat că are o mulțime de colaboratori evrei în ciuda faptului că predica antisemitismul, el a făcut faimoasa declarație: „Eu sunt cel care decide cine este evreu”. Dacă guvernele contemporane corupte vor obține puterea de a decide cine este corupt, atunci democrația nu mai are nici o șansă.