The Guardian: Un lucru esențial de știut despre șocul administrat de Trump economiei mondiale: ar putea funcționa

N-a trecut încă o săptămână de la anunțul senzațional al lui Donald Trump cum că-i va pune capăt sistemului comercial mondial prin impunerea unei taxe vamale minime de 10% pentru a putea face comerț cu SUA – și uneia mult mai piperate pentru acele țări care au ghinionul de a avea în SUA o piață importantă de desfacere, potrivit stiripesurse.

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

Vechi aliați precum Coreea de Sud și Japonia au fost loviți grav cu taxe de vreo 25%, în vreme ce țări mai sărace dependente de export precum Vietnamul, care-și trimite în SUA cam o treime din exporturi, au de îndurat taxe mai mari de 45%. Și e posibilă o nouă rundă de criză a datoriilor pe glob, dat fiind că unele țări masiv îndatorate se confruntă cu pierderea bruscă a unor venituri de pe urma exportului.

Bursele mondiale au fost zdruncinate de descotorosirea de acțiuni a investitorilor panicați, în vreme ce condamnarea politică a fost cvasi-unanimă. China a trecut deja la represalii prin taxe de 34%, amenințând să intensifice războiul comercial. Pe moment pare că vedem o exagerare dezastruoasă din parte unei administrații de o imprevizibilitate unică și a unui președinte cu o înțelegere înspăimântător de limitată a modului în care funcționează economia modernă.

Trump vorbește despre taxe vamale pentru restul lumii încă de când a devenit cunoscut, în anii ’80, având pe atunci drept țintă principală Japonia. În cariera lui politică remarcabilă prin răsturnările de politici și direcție, taxele vamale („cel mai frumos cuvânt din dicționar”) au fost totuși întotdeauna o constantă. Dar chestiunea are prea puțin de-a face cu vechile lui capricii. Oricât de inconsecvent și poate chiar derutat ar putea părea Trump uneori, oamenii din jurul lui sunt perfect conștienți de ce vor să realizeze.

Secretarul Trezoreriei, miliardarul și finanțistul speculativ Scott Bessent, a vorbit despre o „rearanjare a economiei globale” pe care intenționează s-o facă spre beneficiul elitei americane. Noul președinte al Consiliului Consilierilor Economici [sic!] numit de Trump, Stephen Miran, a scris înainte de învestire o analiză amplă: „Un ghid al utilizatorului pentru restructurarea sistemului comercial global”.

O lucrare deosebit de ambițioasă care detaliază nu doar chestiunea taxelor vamale, ci și utilizarea amenințării cu retragerea sprijinului de securitate pentru a-i presa pe prieteni și aliați să accepte reducerea plăților datorate de Rezerva Federală pentru obligațiunile deținute de aceștia. Ceea ce ar putea reprezenta pierderi masive pentru cei din urmă, echivalând în fapt cu un faliment al SUA de pe urma datoriilor. Dar taxele vamale sunt totuși cele care constituie tăișul lamei planului – exploatarea calității SUA de cel mai mare consumator și cel mai mare datornic al lumii pentru a determina alte state să accepte negocieri pentru termeni mai favorabili.

După ce a câștigat decenii la rând de pe urma jocului comercial internațional ale cărui reguli tot ea le-a scris și le-a aplicat, America se confruntă acum cu o concurență serioasă – din partea Chinei în principal, dar și cu Europa în calitate de concurent iritant de costisitor. Răspunsul acestei administrații e să răstoarne tabla de joc, cerând ca toată lumea să reia jocul de la zero. Ce-și dorește ea în definitiv e un dolar mai ieftin care să revigoreze producția americană și să frâneze concurența chineză, rămânând însă și valuta forte a lumii. Iar prețul îl va plăti restul lumii.

Există și precedente. În octombrie 1979 Paul Volcker, proaspăt numit pe atunci președinte al Rezervei Federale, a mărit rata dobânzii la un remarcabil 13% în încercarea de a combate inflația, iar apoi la 17%. Curând SUA intrau în recesiune. Milioane de americani au rămas fără slujbă în următorii doi ani, mai ales în producție, unde rata dobânzii apreciase mult dolarul, făcând exporturile americane mai puțin atractive pe piața mondială. După o ușoară atenuare a infernului dobânzilor, Volcker a administrat a doua doză de medicament, mărind rata dobânzii la 19% și forțând economia să revină în recesiune. Șomajul a ajuns la un maxim de 10% la finalul lui 1982.

Însă până la mijlocul lui 1983 inflația se redusese la 2,5%. Iar tot restul deceniului economia americană a duduit. „Șocul Volcker” părea să fi funcționat. Volcker e considerat astăzi un erou legendar printre guvernatorii de bănci centrale: Ben Bernanke, succesorul lui în vreme crizei din 2008, îl lăuda pentru „independență” și pentru disponibilitatea lui de a înfrunta furtuna politică.

Totuși, mai decisivă decât reducerea inflației s-a dovedit a fi reconfigurarea economiei americane, accelerată de șocul dobânzilor administrat de Volcker: cu producția în cădere liberă, investitorii s-au năpustit pe finanțe și imobiliare, declanșând ceea ce avea să devină marea bulă a creditului din anii ’90 și 2000.

Economia mondială s-a reorganizat în jurul Americii, care acționa cum precum un radiator uriaș pentru producția ei: înghițea pe nerăsuflate exporturile restului lumii pe baza sacului aparent fără fund al datoriei. Boom-ul extraordinar al Chinei a reprezentat reversul monedei în raport cu îndatorarea și dezindustrializarea Americii. Șocul Volcker a fost, mai mult decât oricare alt act individual, cel care a creat sistemul mondial globalizat pe care Trump e pornit acum să-l distrugă.

Puțini ar fi pariat la vremea aceea că Volcker avea capacitatea de a schimba lumea. Răspunsul burselor la șoc a fost imediat și unanim. Acțiunile americane s-au prăbușit cu un 8% fără precedent în numai două zile de la anunț. Companiile din S&P 500 și-au pierdut 27% din valoare până în august 1982 – doi ani de declin necruțător. Patronatele din producție și sindicatele au detestat șocul, și e de înțeles: se treziseră de partea nepotrivită a unei reconfigurări epocale a capitalismului american. Dar nu erau singurii perdanți: creșterea dobânzilor în SUA însemna că țările slab dezvoltate trebuiau să cheltuiască mai mult cu plata datoriilor, fix atunci când recesiunea le contracta piața de export mai importantă. Rezultatul a fost o criză a datoriilor a așa-zisei „lumi a treia” [vechiul eufemism „corect politic” pentru țările slab dezvoltate, substituit acum cu „sudul global” – n.trad.], întrucât țările puternic îndatorate de pe tot cuprinsul sudului global s-au afundat într-o spirală a declinului economic și îndatorării chiar mai mari.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

În weekend Bessent și secretarul comerțului, Howard Lutnick, și-au făcut rondul pe la televiziuni pentru a insista că taxele nu vor fi retrase. Trump nu va da înapoi de la un lucru care în mod evident este pentru el o cruciadă personală. Țări precum Vietnamul promit deja că-și vor elimina toate taxele pentru mărfurile americane – o demonstrație limpede și brutală a persistenței puterii economice a SUA. Administrația susține că alte 50 de țări au contactat-o pentru a iniția negocieri. Până la finalul săptămânii așteptați-vă ca Trump să anunțe triumfător alte asemenea concesii de la economii slab dezvoltate. Dar ținta lui reală – China – va fi o nucă mult mai dificil de spart, în caz că poate fi într-adevăr spartă.

Poate că haosul care cuprinde piețele acum va fi prea mult. Poate că administrația va fi cea care ezită prima. Nu există nici o garanție că această mutare extraordinar de riscantă va funcționa, nici măcar pentru cei din clica lui Trump. Ar fi însă o eroare să se presupună că nu poate funcționa – dar cert e că, oricum vor ateriza piesele, nu vor mai reveni pe poziția lor inițială.