StiripesurseExterneThe New York Times: Ultimatumul adresat de Trump Europei

The New York Times: Ultimatumul adresat de Trump Europei

Publicat:

Președintele american Donald Trump a amenințat să impună grele taxe vamale țărilor care se interpun între el și Groenlanda. Liderii UE se căznesc să riposteze, scrie „The New York Times” (SUA) sub semnătura Katrinei Bennhold.

Sunt în drum spre Forumul Economic Mondial de la Davos, la care, o dată pe an, se întrunesc cei mai bogați și mai puternici oameni ai lumii pntru o săptămână de discuții la cel mai nivel și de petreceri extravagante. Președintele Trump va fi acolo, potrivit stiripesurse.

O problemă care, fără nicio îndoială, va anima discuțiile din această săptămână este soarta Groenlandei și, împreună cu ea, soarta alianței NATO. Trump a  amenințat țările europene cu niște taxe vamale usturătoare în cazul în care ele nu îl vor lăsa să ocupe acestă insulă din Bazinul Arctic. Cît de departe ar putea fi pregătită să meargă Europa ca să dea un răspuns – acesta este subiectul despre care scriu astăzi.

Europa și Statele Unite, pe calea unei coliziuni

Oficial, mănușile au fost aruncate. În  această săptămână, pe portalul Truth Social, președintele Trump a dat Europei un ultimatum: dacă ele nu vor permite „achiziționarea completă și totală” a Groenlandei, el va impune taxe vamale unui grup de țări europene – 10% în februarie și 25% în luna iunie.


Liderii europeni au ripostat, afirmând că nu se vor lăsa agresați.

Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, a calificat ultimatumul drept o mare greșeală. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a mers până într-acolo încât a spus că Europa trebuie să dea cea mai dură ripostă de ordin comercial pe care o are la dispoziție: intrarea în vigoare a unei reglementări care ar putea restricționa accesul companiilor americane pe piața UE.

Citeşte şi:  JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE. Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago şi l-a luat şi pe fiul său Lil X

La câteva ore după mesajul postat, membrii Parlamentului European au anunțat că vor bloca ratificarea unui acord comercial al Europei cu Trump.

Duminică, ambasadorii țărilor UE au organizat o reuniune de urgență în vederea evaluării situației. Discuțiile – desi parlamentare – au demonstrat că oficialii ar dori mai degrabă să negocieze decât să riposteze. Dar reuniunea a demonstrat totodată că ei sunt hotărâți să protejeze Groenlanda.

Premierii și președinții din UE se vor întruni în cursul acestei săptămâni.

Europa se bazează extrem de mult pe Statele Unite în privința sprijinului prin intermediul NATO și în privința războiului Rusiei cu Ucraina. Acesta a fost principalul motiv pentru care liderii europeni s-au arătat atât de reținuți în privința tratativelor lor cu Trump de până acum.

Anul trecut, ei au acceptat niște taxe vamale mai mari. Și-au prezentat omagiile într-o serie de vizite făcute la Casa Albă. Și-au reținut criticile atunci când, de mai multe ori, Trump a părut să susțină poziția Rusiei în detrimentul Ucrainei. În privința Venezuelei, abia dacă s-au pronuțat.

Dar decizia lui Trump de a prelua Groenlanda, un teritoriu autonom care este controlat de Danemarca, o țară atât membră NATO, cât și membră a UE, a silit Europa să nu aibă de ales și să riposteze.

Întrebarea care se pune este: care ar fi avantajele Europei în fața lui Trump? Se pare că  ar fi multe. Dar, totodată, ele ar putea costa scump.

O „bazookă” comercială

Oficial, pârghia comercială cu care Macron a sugerat să lovească SUA se numește ACI (UE Anti-Coercion Instrument – Regulamentul vizând Protecția UE în fața Constrângerilor Comerciale, n. red.), cunoscut mai mult drept „bazooka” comercială a Europei. Nu s-a recurs niciodată la această pârghie, nici măcar atunci când, anul trecut, Trump a impus țărilor din UE noi taxe vamale.

Citeşte şi:  Dronă militară de fabricaţie turcă, doborâtă în Nagorno-Karabah

Am discutat la Bruxelles cu colega mea, Jeanna Smialek, cea care a comentaat noul război comercial al lui Trump împotriva Europei. Jeanna mi-a spus că multe firme americane, mai ales cele care oferă servicii, se bazează pe accesul lor în Uniunea Europeană – cea mai mare piață unică din lume.

„Bazooka” ar putea fi folosită pentru a limita activitatea companiilor tehnologice americane sau a altor furnizori de servicii cu afaceri importante pe continent.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

„Dacă e vorba de Apple sau de Google sau de Meta sau de oricare dintre firmele de acest gen, ești foarte dependent de consumatorul european”, afirmă Jeanna. „Asta oferă Europei capacitatea de ‘a închide butonul’ sau de a exercita presiuni atunci când vine vorba despre accesul la acești consumatori”.

Urmărirea așa-ziselor Big Tech ar spori simțitor tensiunile transatlantice. Dar asta i-ar costa și pe consumatorii europeni.

„Dacă apelezi la niște pârghii prin care să blochezi accesul la Google, la Facebook sau la Instagram, o atare soluție nu e lipsită de un anume preț”, afirmă Jeanna. „Asta ar însemna că cetățenii europeni au un acces mai mic sau poate un acces ceva mai scump”.

O serie de oficiali i-au spus Jeannei că, într-o primă etapă, UE ar putea totodată să dea undă verde unei liste de taxe de ripostă, în valoare de 93 miliarde euro, impusă unor produse deja vizate de anul trecut.

Trădați, înfuriați, înfricoșați

Totuși, se pare că acum, la nivelul Europei, există un sprijin semnificativ în privința înfruntării lui Trump.

Citeşte şi:  “Pe aceeași undă”. Reuters a aflat detalii despre întâlnirea dintre Zelenski, Macron și Trump la Paris

Sâmbătă, oamenii din Groenlanda au organizat proteste. Premierul Jens-Frederik Nielsen s-a aflat în fruntea unui mars prin Nuuk, capitala insulei, iar la un moment dat s-a urcat pe un deal înzăpezit, unde a arborat steagul Groenlandei.

Sondajele au arătat că groenlandezii preferă un teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei.

În Danemerca, mii de oameni au pornit în marș spre ambasada SUA din Copenhaga. Danezii, care au luptat alături de soldații americani în Afganistan și în Irak, spun că se simt trădați, îngroziți și mâniați de amenințările lui Trump.

Trump afirmă că SUA trebuie să controleze Groenlanda ca piedică în fața ambițiilor chinezilor și rușilor în Bazinul Arctic. Dar potrivit unui acord convenit cu Danemarca în 1951, Statele Unite au deja dreptul să-și extindă prezența militară în Groenlanda.

Amenințarea taxelor sale a survenit după ce, săptămâna trecută, o serie de țări europene au trimis trupe în Groenlanda ca să participe la niște manevre alături de forțele daneze – un semn de solidaritate care se prea poate să îl fi înfuriat pe Trump. Aceleași țări sunt acum amenințate cu noi taxe vamale.

A sosit momentul ca Europa să ia o decizie

„E încă prea devreme ca să ne putem da seama dacă Europa își va pune totuși în aplicare măsurile de ripostă”, mi-a spus Jeanna. Depedența militară a Europei de Statele Unite rămâne în picioare. Statele Unite sunt de importanță vitală pentru apărarea Ucrainei. Dar Groenlanda a schimbat socotelile.

„E vorba despre o amenințare la adresa suveranității unei națiuni”, afirmă Jeanna. „Acesta ar putea fi momentul în care, în cele din urmă, europenii să își schimbe poziția și să apeleze la aceste pârghii comerciale cu adevărat agresive”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premierul Munteanu, întrevederi cu lideri europeni la Forumul Economic Mondial

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, se află în vizită la Davos, Elveția, unde participă la Forumul Economic Mondial. În cadrul evenimentului, șeful Executivului a...

ANRE anunță noile tarife la carburanți. Motorina și benzina se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 21 ianuarie. Astfel, un litru de benzină A95...

Iranul a neutralizat circa 40.000 de terminale Starlink, pentru a împiedica accesul manifestanţilor la internet

Autorităţile din Iran au neutralizat circa 40.000 de terminale de internet ale Starlink, compania deţinută de miliardarul american Elon Musk care le-a oferit astfel...

Macron afirmă la Davos că preferă respectul, nu brutele

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat marți, la Forumul Economic mondial de la Davos, că preferă "respectul, mai degrabă decât brutele", și "statul de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.