The Rolling Stones anunță că va participa la mega-concertul dedicat cadrelor medicale

Publicat:

The Rolling Stones anunță că va participa la mega-concertul de sâmbătă dedicat cadrelor medicale, difuzat pe rețelele de socializare și mai multe televiziuni. Peste 107 artiști sunt programați să participe la evenimentul de sâmbătă, scrie mediafax.

„One World: Together at Home” va fi difuzat pe rețelele de socializare și mai multe televiziuni, iar potrivit CEO al Global Citizen, Hugh Evans, peste 107 artiști sunt programați să participe.


Citește și : Două treimi dintre marinarii pozitivi cu COVID-19 de pe USS Theodore Roosevelt sunt asimptomatici

Evans a spus că nu i-a venit să creadă când l-a contactat The Rolling Stones.

„Muzica ne oferă acest moment pentru a face o pauză, pentru a reflecta, pentru a ne uni într-o singură umanitate”, a spus Evans, „suntem cu adevărat cu toții implicați în asta”.

Evenimentul este organizat de Global Citizen, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății și Lady Gaga și vrea să reprezinte un moment de unitate la nivel mondial în lupta împotriva COVID-19.

Participă, printre alții, Celine Dion, Elton John, Paul McCartney și Stevie Wonder.

Citește și : SUA au depăşit pragul de 700.000 de cazuri înregistrate de COVID-19

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Laburiştii au obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile legislative şi sunt gata să înceapă ”schimbarea” în Regatul Unit

Laburiştii au obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile legislative şi sunt gata să înceapă ''schimbarea'' în Regatul Unit Laburiştii vor reveni la putere în Regatul...

Pelicani creţi, specie declarată ‘vulnerabilă’ în România, echipaţi cu transmiţătoare GPS-GSM în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării

Pelicani creţi, specie declarată 'vulnerabilă' în România, echipaţi cu transmiţătoare GPS-GSM în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării Şapte pelicani creţi din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării au...

Evenimentele Zilei de 5 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 5 iulie în Istorie  5 iulie este a 186-a zi a calendarului gregorian și a 187-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 5 iulie 2024

Horoscop 5 iulie 2024 Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru unii nativi. Fecioarele pot avea o discuţie aprinsă cu cineva din familie, din cauza unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.