The Spectator: A început în sfârșit Occidentul să înțeleagă că Hamas minte?
Când Israelul a atacat centrul de comandă al Hamas al-Taba’een din Gaza, propagandiștii jihadiști s-au pus numaidecât pe treabă.
Gruparea teroristă își plasase comandamentul militar în interiorul unui complex școlar tocmai din acest motiv. Acum venise vremea să culeagă roadele, potrivit stiripesurse.
Și la început totul părea să meargă conform planului. „Aproape 100 uciși într-o lovitură israeliană asupra unei școli, spun oficiali din Gaza”, a țipat Washington Post, într-un exemplu tipic. În respectivul articol i s-a oferit spațiu să prezinte tendențios atacul unui anume Mahmoud Bassal, „purtător de cuvânt al apărării civile din Gaza”, fără ca ziarul să specifice că apărarea civilă din Gaza e controlată de Hamas, comentează publicația britanică The Spectator.
Hamas s-a relaxat în fotoliu așteptând ca scandalizarea internațională să pună Israelul sub presiune. Însă de data aceasta Ierusalimul era pregătit și el. La scurt timp, armata israeliană (IDF) a publicat o listă cu numele și fotografiile teroriștilor pe care-i lovise, cu tot cu vârsta și rangul militar al fiecăruia în Hamas ori Jihadul Islamic. Mai întâi a publicat detaliile a 19 combatanți. Ulterior, după ce Hamas și-a revizuit negativ bilanțul, afirmând că fuseseră doar 40 de morți, Israelul a publicat o nouă tranșă de informații, identificând în total 38 de teroriști uciși.Adevărul rămâne dificil de stabilit.
Pe lângă faptul că tratează cifrele Hamasului cu un bine meritat scepticism, Israelul nu a publicat el însuși cifre clare cu privire la civilii uciși. În vreme de război e nevoie de mult timp pentru a determina numărul morților; chiar și după toți acești ani, estimările numărului de morți din războiul din Irak au variații de ordinul sutelor de mii.
Pe de altă parte, IDF a confirmat că a folosit pentru lovitură muniție de precizie de calibru mic pentru a nu răni civilii care se adăposteau în apropiere și a publicat și o filmare care atestă că complexul școlar a rămas intact [cu excepția încăperilor vizate direct – n.trad.] după lovitură, în antiteză cu filmările neverificate de pe rețele sociale care arată cadavre de femei și copii.
Însă istoricul vorbește de la sine. Până acum strategia Hamas de a manipula presa și, implicit, opinia publică mondială, a funcționat jenant de bine. De la bilanțuri ale morților la mitul că IDF înspăimântă prizonierii cu câini, de la acuzațiile de înfometare și genocid la minciuni specifice despre lovituri asupra spitalelor, propaganda teroriștilor a fost preluată și amplificată de numeroase organizații și personaje influente care ar fi trebuit să aibă mai mult discernământ.
Gruparea și-a perfecționat arta de a exploata israelo-fobia din subconștientul publicului occidental, însușindu-și și denaturând limbajul progresist al drepturilor omului și anti-colonialismului. Toate acestea au avut un efect asupra maselor.
Modul în care Hamas, Hezbollah și regimul iranian nu s-au sfiit să celebreze fățiș hoardele de occidentali înfășurați în baticuri arăbești de pe străzile capitalelor noastre, siguri că aplauzele lor nu îi vor contraria, atestă geniul propagandei jihadiste.
„Tot așa cum cel mai abject scriitor își are cititorii lui, și cei mai mari mincinoși își au credulii lor”, scria Jonathan Swift în 1710. „Și adesea se întâmplă ca, dacă o minciună e crezută fie și numai un ceas, își va fi îndeplinit menirea și își va fi încheiat rostul. Minciuna zboară și adevărul se ține după ea șchiopătând; astfel că atunci când omul ajunge să priceapă înșelăciunea, e deja prea târziu.
”De data aceasta însă, strădaniile Hamasului au avut incomparabil mai puțin succes. E adevărat că secretarul [ministrul – n.trad.] de externe David Lammy a condamnat lovitura Israelului asupra comandamentului terorist, scriind pe X că e „dezgustat” de atac și de „pierderea tragică” de vieți; și, predictibil, a fost imitat și de șeful diplomației UE Josep Borrell, care a declarat că nu există „nici o justificare pentru aceste masacre”.
Însă personaje precum acestea nu au mare relevanță în comparație cu SUA. Și deși Kamala Harris a afirmat că „mult prea mulți” civili au fost uciși în Gaza, declarația a fost suficient de ambiguă pentru nu se ști dacă se referea la victimele chipurile inocente ale loviturii de la al-Taba’een sau la război în general. Această exprimare vagă a fost urmată de precizarea specifică cum că Israelul are dreptul să „se ducă după Hamas”. Chiar destul de diferit de retorica americană ostilă la care ne așteptăm în ultima vreme.
Ironia sorții, mulți dintre cei loviți la al-Taba’een au fost duși la spitalul al-Ahli. Adică în același loc care a devenit celebru în noiembrie, când a fost lovit de o rachetă defectă a Jihadului Islamic, atribuită în mod fals Israelului. La acea dată întreaga presă scria că 500 de oameni, majoritatea civili, fuseseră uciși. În cele din urmă s-a dovedit că fusese un număr incomparabil mai mic și că racheta căzuse nu pe spital, ci într-o parcare învecinată.
Oare dă acum semne lumea că a început să se sature de o asemenea manipulare?
În definitiv, până și cele mai elaborate minciuni rămân totuși vulnerabile la adevăr.Se pare că vechile stratageme ale Hamasului încep să nu-i mai fie de folos. Cum în SUA presa e tot mai preocupată de alegerile din noiembrie, în Europa timpii de antenă le-au fost furați teroriștilor de Jocurile Olimpice, iar în Regatul Unit revoltele de extrema dreaptă au deturnat manifestațiile pro-Gaza, povestea Hamasului începe să rămână fără oxigen. Activiștii pro-Gaza, ale căror marșuri constituiau cândva o perturbare constantă a vieții urbane în tot Occidentul, au ignorat lovitura de la al-Taba’een.
De fapt, pe parcursul verii s-au transformat într-o umbră a ceea ce fuseseră. Iar cu universitățile în vacanță și taberele lor pro-Gaza fie abandonate, fie lichidate, vântul nu mai pare să umfle pânzele terorii.Pentru Hamas așa ceva e mult mai mult decât o simplă frustrare. E însuși colapsul principalei ei strategii pentru obținerea victoriei, în virtutea căreia scandalizarea internațională fabricată artificial ar fi trebuit să-i neutralizeze inamicul democratic superior. Iar această neputință tot mai mare vine într-un moment în care gruparea e abandonată de aliați, epuizată în ascunzișurile ei subterane și suferind o înfrângere militară schiloditoare.
Au fost câteva luni la rând în care părea că propaganda va reuși să forțeze Israelul să nu invadeze Rafah. Spre meritul lui, Netanyahu i-a risipit în cele din urmă temerile Americii, iar orașul a căzut rapid și cu foarte puține pierderi printre civili. Drept urmare, IDF controlează acum coridorul Philadelphi, o fâșie de teritoriul între Egipt și Gaza.Fie și numai această realizare obstrucționează grav Hamasul.
Vreme de peste un deceniu armament, muniție, bani și provizii au fost trecute prin contrabandă prin coridorul Philadelphi din Egipt în Rafah, nu numai prin tunelurile subterane, ci și pe la punctul oficial de trecere a frontierei, cu ajutorul vameșilor corupți. Toate acestea au încetat acum. Privați de capacitatea de a se reaproviziona, și afectați de moartea a doi dintre cei mai importanți comandanți ai lor, teroriștii Hamas s-au trezit contemplând abisul. Nu e nici o coincidență că par acum mai dispuși să negocieze cu Israelul.
Pentru jihadiștii din Gaza războiul începe să pară un calcul greșit. Israelul e rănit, dar expune niveluri intimidante de hotărâre și forță militară, din care are chiar și mai multă în rezervă.
Și pentru așa ceva s-a dus Hamas de una singură până pe buza prăpastiei? Pentru așa ceva și-a supus propriul popor la atât de multă suferință?
Prin pornirea atacului sălbatic din octombrie spera să târască Iranul și Hezbollahul într-un război regional care să se încheie cu căderea Ierusalimului. Însă aliații ei s-au abținut să intre în luptă și nu dau vreun semn că s-ar răzgândi. Vor veni și represaliile iraniene pentru asasinarea lui Ismail Haniyeh la Teheran. Însă majoritatea analiștilor se așteaptă la un răspuns calibrat sub pragul războiului fățiș.
Citește și: Alertă de călătorie în Grecia. Recomandările MAE
Nu-i de mirare. În aprilie, după ce sute de proiectile iraniene fuseseră lansate asupra Israelului, statul evreu și-a demonstrat superioritatea eliminând o țintă strategică cu numai două rachete. Luna trecută i-a asasinat cu precizie chirurgicală pe Mohammad Deif în Gaza și Ismail Haniyeh în Teheran, dar și pe numărul doi din Hezbollah, Fuad Shukr, în Liban. Sunt indivizi care erau vânați de decenii, și nu numai de Israel. Israelul a mai clarificat că va răspunde la orice atac al Iranului sau Hezbollahului cu unul de aceeași amploare, iar nu de aceeași eficiență.
De data aceasta mesajul e clar: lansează 300 de rachete asupra noastră și, chiar dacă toate vor fi interceptate, ce vei primi în schimb e durere, nu frică.Războiul de gherilă din Gaza va mai dura probabil o vreme. Dar Hamas pierde categoric. Trupele IDF pot fi retrase prin rotație, dar măcelarii teroriști nu-și permit un asemenea lux, chircindu-se în schimb în propria mizerie în văgăunile lor subterane. Israelul va avea mari probleme cu Hezbollah și Iran. Însă bocancul lui Netanyahu e acum ferm fixat pe grumazul Hamasului, iar lumii începe să nu-i mai pese, notează Jake Wallis Simons.
