X

Theresa May: Ancheta în cazul Khashoggi trebuie să fie una riguroasă

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a declarat miercuri că ancheta în cazul morții jurnalistului saudit Jamal Khashoggi trebuie să fie una riguroasă, iar responsabilii vor trebui să fie trași la răspundere în conformitate cu legislația internațională, potrivit Reuters, potrivit mediafax.

Declarația sa vine în contextul în care, săptămâna trecută, un raport al Organizației Națiunilor Unite a indicat că prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman este implicat în uciderea jurnalistului, informație negată de către autoritățile de la Riyad.

Citește și : Merkel se arată deschisă unui compromis în problema alegerii liderului Comisiei Europene

„Vrem să vedem că responsabilii pentru această crimă îngrozitoare sunt trași la răspundere. Sperăm ca Arabia Saudită să ia măsurile necesare pentru a se asigura că asemenea încălcări ale legilor internaționale și internaționale nu se vor mai întâmpla”, a declarat May în Parlament.

„Evident, urmărim cu atenție investigația. Sperăm că aceasta se va desfășura în concordanță cu standardele legale recunoscute internațional”, a adăugat ea.

Khashoggi, jurnalist al Washington Post și critic al autorităților saudite, a fost ucis în luna octombrie în clădirea Consulatului saudit din Istanbul. Moartea sa a dus la o tensionare a relațiilor dintre Statele Unite și Arabia Saudită.

Mai mulți membri ai Congresului l-au acuzat pe prințul Mohammed bin Salman că s-ar fi aflat în spatele asasinării lui Khashoggi. Autoritățile saudite au negat orice implicare a prințului moștenitor în acest caz și au anunțat că 11 suspecți au fost reținuți și puși sub acuzare în dosarul morții jurnalistului.

Citește și : Generele lui Trump va dezvălui partea politică a planului de pace pentru Orientul Mijlociu la ‘momentul oportun’

Tags: IstanbulJamal KhashoggiMohammed bin SalmanparlamentRiyadTheresa MayWashington Post
Categorii: DiasporaSinteze