Theresa May consideră summitul informal al UE de la Salzburg “o escală” în negocierile pentru Brexit

Publicat:

Premierul britanic Theresa May consideră summitul informal de săptămâna viitoare al Uniunii Europene “o escală” în negocierile pentru Brexit, reuniune care le va permite liderilor blocului european să discute pentru prima dată propunerile ei în vederea retragerii Marii Britanii din UE, informează agenţia de presă Reuters, conform agerpres.

“Premierul (britanic) a declarat că miercurea viitoare se va deplasa la Salzburg pentru a participa la Consiliul European informal care va constitui atât o escală în negocierile pentru Brexit, cât şi o oportunitate de a angaja discuţii cu restul UE asupra provocărilor comune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Theresei May, relatând despre reuniunea cabinetului ei de miniştri.


Citește și : Teheranul ameninţă că poate dezvolta un program nuclear mult mai puternic

“Va fi de asemenea pentru prima dată când liderii vor discuta împreună cartea albă a guvernului britanic care avansează o serie de propuneri credibile şi serioase”, a declarat purtătorul de cuvânt în faţa jurnaliştilor, cu referire la aşa-numitul ‘plan Chequers’.

Totul a început prin prezentarea, în iulie, în faţa premierului Theresa May a unei propuneri, ‘planul Chequers’, care prevedea înfiinţarea unei zone de liber schimb pentru bunuri între Marea Britanie şi UE. Obiectivul este clar – de a conserva o relaţie comercială strânsă cu Cei 27 – şi ar presupune punerea în funcţiune a unei serii întregi de “reguli comune”.

Acest plan a fost interpretat de adepţii unui Brexit dur ca o trădare a votului britanicilor în favoarea ieşirii din UE, printre aceştia David Davis, fost ministru pentru Brexit, şi Boris Johnson, fost ministru de externe, care au trântit uşa guvernului. “Visul (Brexit-ului) este pe cale să moară”, a notat Boris Johnson în demisia sa.

Citește și : Begum Kulsoom Nawaz, soţia fostului prim-ministru pakistanez, a murit într-un spital din Londra

Aceste demisii răsunătoare au clătinat violent poziţiile Theresei May, însă în final ele i-ar putea permite să mute piesele după cum doreşte şi au rolul unui realism de care guvernul britanic ducea până acum lipsă, apreciază unii analişti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.