X

Theresa May deplânge rezultatele ‘foarte dezamăgitoare’ ale Partidului Conservator britanic la alegerile europene

Premierul britanic demisionar Theresa May a deplâns luni rezultatele ”foarte dezamăgitoare” ale propriului Partid Conservator, ajuns pe locul cinci la alegerile europene, cu aproape 9% din voturi, mult în urma Partidului Brexit condus de eurofobul Nigel Farage, care conform rezultatelor provizorii se apropie de 32%, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Este o noapte foarte dezamăgitoare pentru conservatori. Deputaţi europeni excelenţi şi-au pierdut locurile, candidaţi excelenţi au fost învinşi (…) Aceasta arată cât de important este să găsim un acord pentru Brexit”, a scris Theresa May pe Twitter. ”Sper sincer că aceste rezultate vor fi în centrul dezbaterilor în parlament”, a adăugat ea.

Citește și : Trump dă asigurări în Japonia că nu-şi doreşte schimbarea regimului din Iran

Theresa May şi-a anunţat vineri demisia, după ce nu a reuşit să aducă la un consens deputaţii ei conservatori care au dezaprobat acordul privind Brexitul încheiat cu UE, unii considerând că acesta nu prevede o separare clară de UE, alţii că, dimpotrivă, menţine legături prea slabe cu UE, şi după ce au eşuat de asemenea negocierile cu liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, care la rândul său a insistat pentru rămânerea Regatului Unit într-o uniune vamală cu UE sau în piaţa unică europeană.

Ea intenţiona ca la începutul lunii iunie să supună încă o dată votului Camerei Comunelor acordul privind Brexitul convenit cu Bruxelles-ul, acord respins anterior de trei ori în legislativul britanic, dar a renunţat la acest demers odată cu anunţarea demisiei.

Citește și : Extrema-dreaptă germană are un nou inamic politic

Tags: brexitJeremy CorbynNigel FarageparlamentPartid ConservatorTheresa MaytwitterUE
Categorii: Diaspora