Theresa May a discutat cu Arlene Foster cu privire la frontiera irlandeză post-Brexit

Publicat:

Premierul britanic Theresa May a discutat miercuri cu lidera Partidului Democrat Unionist din Irlanda de Nord (DUP), Arlene Foster, în urma eşecului ajungerii la un acord cu privire la frontiera irlandeză post-Brexit, insistând că această chestiune trebuie să aştepte până la începerea negocierilor privind viitoarele relaţii comerciale între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, potrivit dpa, conform agerpres .

Răspunzând întrebărilor din partea parlamentarilor britanici, Theresa May nu a comentat cu privire la convorbirea telefonică avută cu Arlene Foster, dar a spus că problema frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord va fi finalizată doar când negocierile privind Brexitul vor intra în faza a doua, şi anume atunci când va fi negociat un acord comercial cu UE.


Şefa executivului de la Londra a fost întrebată dacă poate garanta că nu vor exista bariere constituţionale, politice, economice sau normative între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit după Brexit.

Citește și : Anunțul candidaturii lui Vladimir Putin a fost primit cu bucurie dar și cu decepție

”Răspunsul simplu este ‘da’ ”, a replicat May. Ea a promis să respecte ‘integritatea constituţională şi piaţa internă ale Regatului Unit’.

În ceea ce-l priveşte, premierul irlandez Leo Varadkar a afirmat că a doua fază a negocierilor privind Brexitul ar putea începe luna viitoare dacă nu se ajunge la un acord în această săptămână.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie nu au reuşit să ajungă luni la un acord în negocierile privind Brexitul. Rămân diferenţe de opinie asupra a ‘două sau trei chestiuni’, a recunoscut premierul britanic Theresa May la finalul întâlnirii cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, consacrată discutării a trei dosare esenţiale în negocieri – ‘factura’ divorţului dintre Londra şi UE, drepturile cetăţenilor post-Brexit şi gestionarea frontierei irlandeze după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar.

Juncker şi-a exprimat totuşi speranţa că se va ajunge la un acord ‘în cursul acestei săptămâni’, ceea ce i-ar permite să-l prezinte la Summitul UE din 14-15 decembrie de la Bruxelles.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.