X

Theresa May și Donald Trump doresc elaborarea unui acord comercial bilateral rapid după retragerea britanică din UE

Premierul britanic, Theresa May, şi preşedintele american, Donald Trump, au subliniat, marţi, în cursul unei discuţii telefonice, importanţa de a elabora un acord comercial bilateral “rapid” după retragerea Regatului Unit din UE, transmite AFP.

“Theresa May l-a informat pe preşedintele american despre ultimele progrese în negocierile privind Brexit-ul”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street. “Ei au căzut de acord asupra importanţei de a obţine rapid un acord comercial bilateral” după retragerea britanică din UE, a adăugat el, conform agerpres .

Această discuţie telefonică reprezintă primul lor schimb direct după tensiunile de la sfârşitul lui noiembrie, când Theresa May a calificat o “eroare” preluarea de către preşedintele american pe contul său de Twitter a unor mesaje antimusulmane. Donald Trump i-a răspuns atunci înfuriat.

Citește și : Șapte deputaţi europeni au încercat fără succes să îi viziteze pe membrii executivului separatist catalan aflaţi în închisoare

În cursul discuţiei, ei au mai abordat recunoaşterea de către Statele Unite a Ierusalimului drept capitală a Israelului. Theresa May a subliniat că este în dezacord cu această decizie, apreciind că nu este “de niciun ajutor”.

Cei doi lideri “au evocat poziţiile distincte” în privinţa acestei chestiuni şi “au convenit asupra importanţei ca Statele Unite să prezinte noi propuneri de pace care să fie susţinute de comunitatea internaţională”.

Totodată, premierul britanic şi preşedintele american au discutat despre situaţia din Yemen, subliniind “profunda îngrijorare în ce priveşte situaţia umanitară”.

Theresa May şi Donald Trump “au căzut de acord în legătură cu necesitatea vitală de a redeschide accesul umanitar şi comercial pentru a evita foametea şi a uşura suferinţa poporului yemenit nevinovat”.

Tags: acord comercial bilateralbrexitcapitalăDonald Trumpierusalimisraelmesaje antimusulmaneStatele UniteTheresa MaytwitterUE
Categorii: Diaspora