Theresa May insistă asupra unei cooperări privilegiate cu Uniunea Europeană după Brexit

Publicat:

Premierul britanic Theresa May intenţionează să insiste sâmbătă asupra unei cooperări privilegiate cu UE după Brexit, atenţionând împotriva blocajelor care ar putea pune în pericol viaţa cetăţenilor, informează AFP.

“Nu este o epocă în care ne putem permite ca această cooperare a noastră să fie inhibată, ca securitatea cetăţenilor noştri să fie pusă în pericol de o concurenţă între parteneri, de rigidităţi instituţionale şi ideologii bine ancorate”, a avertizat ea, potrivit unor fragmente din discursul său difuzat de biroul său de presă, conform agerpres.


“Trebuie să facem ce este cel mai util, mai pragmatic, pentru a asigura securitatea noastră colectivă”, potrivit premierului britanic, care îşi va susţine discursul în jurul orelor 08:30 GMT în timpul Conferinţei pentru securitate de la Munchen.

Citește și : CUTREMUR puternic în Mexic. Preşedintele a declarat stare de urgenţă

Potrivit Theresei May, menţinerea unui parteneriat foarte apropiat între UE şi Marea Britanie în calitate de ţară terţă, după Brexit, va marca o premieră ambiţioasă.

“Există deja în alte domenii, cum sunt comerţul, relaţii strategice între UE şi ţări terţe. Nu există niciun motiv juridic sau operaţional care ar împiedica un acord în domeniul securităţii interne”, susţine May potrivit acestor fragmente de discurs.

Vineri, directorii serviciilor de informaţii externe britanice (MI6), franceze (DGSE) şi germane (BND) s-au afişat împreună, fapt rar, pentru a da asigurări că Brexitul nu le va afecta cooperarea.

Theresa May a fost criticată în trecut pentru faptul că părea să dorească legarea cooperării în domeniul securităţii, domeniu în care Londra joacă un rol crucial pentru Europa, de un acord comercial cu UE.

Marea Britanie nu şi-a definit nici acum poziţia în negocierile cu Brexelleul asupra viitoarei lor relaţii comerciale şi nu este de acord nici cu modalităţile perioadei de tranziţie pe care ea a cerut-o după Brexit, prevăzut să aibă loc la 29 martie 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.