X

Theresa May le cere deputaţilor britanici să aleagă între proiectul de acord cu UE, retragerea fără un acord şi ‘niciun’ Brexit

Premierul britanic Theresa May i-a avertizat joi pe deputaţii britanici că au de ales între proiectul de acord de “divorţ” încheiat cu Uniunea Europeană, retragerea din UE fără niciun acord şi “niciun fel de Brexit”, relatează Reuters, dpa şi AFP, potrivit agerpres.

“Alegerea este clară: putem alege să plecăm fără niciun acord, să riscăm să nu fie niciun fel de Brexit sau să susţinem cel mai bun acord care se poate negocia”, a declarat May în Camera Comunelor, a doua zi după ce a obţinut sprijinul executivului pentru acordul de retragere ce prevede termenii ieşirii Marii Britanii din UE.

Citeşte şi: Donald Tusk anunţă un summit pentru oficializarea acordului dintre UE şi Marea Britanie

Theresa May a mai subliniat că un vot negativ asupra acordului ar însemna “mai multă incertitudine, mai multă divizare şi eşecul de a duce la îndeplinire decizia poporului britanic privind ieşirea din UE”.

Confruntată cu un val de demisii din executiv după aprobarea acordului cu UE, May le-a dat totodată asigurări deputaţilor că guvernul ei continuă pregătirile pentru o eventuală ieşire din blocul comunitar fără un acord. “Recunosc că mai avem o etapă de negociere cu Consiliul European şi apoi, după finalizarea acordului, acesta trebuie să revină în Camera Comunelor”, a declarat May.

Citeşte şi: Americanii se tem că ar putea pierde un război în faţa Rusiei sau a Chinei

Tags: acordbrexitCamera Comunelormarea britanieTheresa May
Categorii: Diaspora