X

Theresa May şi Leo Varadkar au convenit să discute din nou în următoarele zile cu privire la frontiera Irlandei de Nord

Premierul britanic Theresa May şi omologul său irlandez Leo Varadkar au convenit miercuri să discute din nou în următoarele zile, după ce şeful executivului de la Dublin şi-a reiterat poziţia sa fermă cu privire la frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, transmite Reuters, conform agerpres .

May şi Varadkar au avut miercuri o convorbire telefonică.

”Taoiseach-ul (prim-ministrul) a reiterat poziţia fermă a Irlandei referitoare la text, aşa cum el a subliniat şi luni”, a declarat un purtător de cuvânt al şefului guvernului de la Dublin, în legătură cu proiectul de acord privind frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit.

Leo Varadkar s-a declarat luni seară ‘surprins şi dezamăgit’ de faptul că şefa guvernului britanic Theresa May s-a răzgândit în privinţa acordului legat de situaţia frontierei nord-irlandeze post-Brexit la care s-ar fi ajuns mai devreme în cursul aceleiaşi zile.

Citește și : Vladimir Putin a anunţat înfrângerea totală a Statului Islamic în Siria

Varadkar a afirmat că a doua fază a negocierilor privind Brexitul, cea privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi UE, ar putea începe luna viitoare dacă nu se ajunge la un acord în această săptămână.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie nu au reuşit să ajungă luni la un acord în negocierile privind Brexitul. Rămân diferenţe de opinie asupra a ‘două sau trei chestiuni’, a recunoscut premierul britanic Theresa May la finalul întâlnirii cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, consacrată discutării a trei dosare esenţiale în negocieri – ‘factura’ divorţului dintre Londra şi UE, drepturile cetăţenilor post-Brexit şi gestionarea frontierei irlandeze după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar.

Juncker şi-a exprimat totuşi speranţa că se va ajunge la un acord ‘în cursul acestei săptămâni’, ceea ce i-ar permite să-l prezinte la Summitul UE din 14-15 decembrie de la Bruxelles.

Tags: brexitDublinirlanda de nordLeo VaradkarRepublica IrlandaTheresa May
Categorii: Diaspora