Theresa May sub presiune – Un lider conservator ar urma să îi ceară să părăsească funcţia până în iunie

Publicat:

Un membru important din partidul Conservator al premierului Theresa May îi va comunica acesteia în următoarele zile să părăsească funcţia până în iunie sau, în caz contrar, se va confrunta cu o nouă încercare a parlamentarilor de a o înlătura, potrivit Sunday Times, transmite dpa, scrie Agerpres.

Graham Brady, preşedintele influentei Comisii 1922 (grupul parlamentar al partidului Conservator din Camera Comunelor), ar urma să îi comunice premierului Theresa May că 70% din parlamentarii conservatori doresc ca premierul să îşi dea demisia pentru modul în care a gestionat dosarul Brexit.


Citește și : ‘Vestele galbene’, la actul 23 în Franţa: Doi jurnaliști au fost arestați; alți doi gazetari au fost ţinta lansatoarelor de bile

Premierul Theresa May a supravieţuit unui vot de încredere în luna decembrie şi, conform regulilor de partid, nu pot fi contestată din nou timp de un an. Cu toate acestea, circulă zvonuri conform cărora conservatorii ar putea schimba regulile pentru a permite o nouă contestare a şefului executivului.

În partidul premierului britanic continuă să existe nemulţumiri pe scară largă în legătură cu modul în care a fost gestionat Brexitul, iniţial programat pentru 29 martie, amânat într-o primă fază până pe 12 aprilie şi ultima oară până pe 31 octombrie, deoarece Theresa May nu a reuşit să obţină votul parlamentarilor britanici asupra acordului negociat cu Bruxelles-ul.

Premierul britanic s-a oferit deja să demisioneze în cazul în care parlamentarii vor acorda sprijin acordului său.

Citește și : Explozii la hoteluri şi biserici din Sri Lanka, de Paştele catolic: zeci de morţi şi sute de răniţi (FOTO/VIDEO)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.