
ndtv
Premierul britanic Theresa May s-a angajat miercuri să ofere mai multe informaţii privind abordarea guvernului faţă de migranţii din Caraibe, a căror situaţie a determinat recent demisia ministrului de interne din cabinetul său, relatează Reuters, potrivit agerpres.
“Vom anunţa un pachet de măsuri care va aduce transparenţă în această problemă, pentru a-i asigura pe membrii Camerei Comunelor că sunt informaţi, dar, mai important, pentru a-i linişti pe cei direct afectaţi”, a declarat May în legislativul britanic.
Vezi şi: Incident şocant în Rusia. Au supravieţuit miraculos după ce un tanc a trecut peste ei – VIDEO
La mijloc este soarta a mii de oameni din aşa-zisa “generaţie Windrush”, încurajaţi să vină în Marea Britanie din fostele colonii pentru reconstrucţia ţării după război, între 1948 – când a ajuns lângă Londra nava Windrush, primul vapor cu astfel de imigranţi – şi 1971. Odată ce au obţinut drept de şedere pe termen nedefinit, mare parte dintre ei nu au mai solicitat acte care să le dovedească statutul legal, iar acum se confruntă cu rigorile noii legislaţii cu privire la imigraţie, riscând să fie expulzaţi.
Duminică, ministrul de interne Amber Rudd, în funcţie din 2016, a demisionat pe fondul scandalului provocat de tratamentul acordat migranţilor originari din Caraibe, etichetaţi greşit ca imigranţi ilegali. Guvernul May şi în special Rudd au fost în ultimele două săptămâni ţintele criticilor opoziţiei în acest context. Zilele trecute, s-a aflat că serviciile conduse de Rudd aveau obiective privind numărul de imigranţi clandestini care trebuie expulzaţi, iar ea nu a negat că ştia despre acest lucru. O comisie parlamentară a acuzat-o că i-a indus în eroare pe deputaţi.
Citeşte şi: Capitala Armeniei este ‘paralizată’ de proteste. Şoseaua spre aeroport a fost închisă
Lunea trecută, ministrul de interne anunţase că guvernul britanic va acorda compensaţii unora din imigranţii caraibieni al căror statut a fost considerat ilegal după decenii de şedere în Regatul Unit şi va renunţa la taxele solicitate până acum acestora pentru acordarea cetăţeniei. Joi, premierul May şi-a cerut scuze pentru situaţie, printr-o scrisoare către ziarul comunităţii africane şi caraibiene, “The Voice”.
Demisia lui Amber Rudd – înlocuită cu Sajid Javid, cu origini pakistaneze – a fost o lovitură pentru Theresa May, înaintea alegerilor locale de joi, care vor oferi indicii semnificative despre popularitatea guvernului conservator.