X

Theresa May şi Xi Jinping, de acord că folosirea armelor chimice pentru orice scop este inacceptabilă

Prim-ministrul britanic Theresa May şi preşedintele chinez Xi Jinping au căzut de acord joi că folosirea armelor chimice „de către oricine, oriunde, pentru orice scop, este inacceptabilă”, conform biroului prim-ministrului, informează Reuters, conform news.ro .

„Prim-ministrul a notat că folosirea unei neurotoxine contra lui Sergei Skripal şi a fiicei sale Yulia în Salisbury a fost un atac grav pe teritoriul suveran al Marii Britanii şi că este pentru prima oară când a fost folosită o neurotoxină pe teritoriul european de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului într-un comunicat.

Citește și : Reuniune Iran, Irak, Siria şi Rusia la Bagdad având drept scop coordonarea în lupta ‘împotriva terorismului’

În ceea ce priveşte situaţia din Siria, purtătorul de cuvânt a susţinut că May i-a transmis lui Xi că „faptul că Rusia a blocat acţiunile diplomatice subliniază importanţa colaborării comunităţii internaţionale pentru a se stabili un mecanism independent care va găsi responsabilii unor atacuri precum cel de la Douma”.

SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat pe 14 aprilie mai multe zone din Siria care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Douma pe 7 aprilie.

Citește și : OIAC respinge acuzațiile Rusiei că ar fi manipulat analizele efectuate în cazul Skripal

Anterior, preşedintele chinez a declarat că atacul aliaţilor încalcă normele internaţionale pentru că nu are aprobarea Consiliului de Securitate al ONU.

Tags: arme chimiceChinaONUsiriaTheresa MayXi Jinping
Categorii: Diaspora