TikTok, ‘şocată’ de ordinul executiv prin care Trump interzice aplicaţia

Publicat:

TikTok, care s-a arătat „şocată” de ordinul executiv prin care Donald Trump interzice aplicaţia dacă aceasta nu va fi vândută unei entităţi americane în decurs de 45 de zile, ameninţă că va contesta în justiţie decizia preşedintelui american, relatează Variety, scrie news.ro .

Trump a semnat ordinul executiv joi noapte.


TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, a transmis că ordinul lui Trump reprezintă „un precedent periculos privind conceptul de exprimare liberă şi pieţe deschise”.

Citește și : Cel puţin 14 morţi şi 15 răniţi grav după ce un avion al Air India s-a rupt în două la aterizare

„Suntem şocaţi de recentul ordin executiv”, a transmis TikTok vineri. „Timp de aproximativ un an, am încercat să ne angajăm cu guvernul SUA în oferirea unei soluţii constructive privind îngrijorările care au fost exprimate. În schimb, ne-am lovit de faptul că Administraţia nu a acordat atenţie faptelor, a dictat termene ale unui acord fără a trece printr-un proces legal standard şi a încercat să se implice în negocieri dintre companii private”.

Impulsionată de ameninţările guvernului american că o va închide dacă rămâne sub patronajul ByteDance, TikTok negociază vânzarea către Microsoft. Microsoft a transmis că are în vedere achiziţionarea TikTok SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, însă, aparent, acum ar vrea să cumpere toate operaţiunile platformei.

Trump a invocat în ordinul său International Emergency Economic Powers Act (IEEPA), lege americană care îl autorizează pe preşedinte să reglementeze o chestiune de comerţ internaţional după ce declară stare de urgenţă ca răspuns la orice ameninţare neobişnuită faţă de SUA.

Un ordin identic a fost emis în cazul WeChat, deţinută de Tencent. Ambele ordine, în care sunt citate probleme securitate naţională, interzic orice tranzacţie cu WeChat sau TikTok din partea oricărei părţi sau care implică o proprietate din jurisdicţia americană.

TikTok a mai transmis că „va urmări toate căile de atac disponibile pentru a ne asigura că statul de drept nu este înlăturat şi că utilizatorii şi compania noastră sunt trataţi corect – dacă nu de Administraţie, atunci de curţile de justiţie din SUA”.

Săptămâna trecută, American Civil Liberties Union a criticat ameninţarea lui Trump de a interzice TikTok ca fiind dăunătoare exprimării libere şi a pus sub semnul întrebării legalitatea unei astfel de acţiuni.

TikTok a mai subliniat că Trump nu a citat dovezi concrete pentru a motiva de ce, potrivit Administraţiei, aplicaţia – populară mai ales în rândul adolescenţilor şi tinerilor – „continuă să ameninţe securitatea naţională, politica externă şi economia Statelor Unite”.

Citește și : Londra denunţă numărul ‘inacceptabil’ de migranţi care traversează Canalul Mânecii

Condusă de Kevin Mayer, fost director la Disney, TikTok este folosită de circa 100 de milioane de americani. Compania a reinterat că „nu a împărtăşit vreodată informaţii despre utilizatori cu guvernul chinez şi nici nu a cenzurat conţinutul la cererea acestuia”.

În ordinul lui Trump mai este precizat că India a interzis TikTok, la fel alte câteva zeci de aplicaţii chineze, în luna iunie, în mijlocul unei dispute dintre cele două ţări.

Şi echipa de campanie a lui Joe Biden, candidat democrat la alegerile prezidenţiale, a interzis folosirea TikTok ca măsură de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.