Tim Ryan se înscrie în cursa electorală pentru Casa Albă

Publicat:

Rândurile pretendenţilor democraţi la Casa Albă s-au îngroşat şi mai mult joi, prin intrarea în cursă a unui parlamentar puţin cunoscut, Tim Ryan, care a crescut la 17 numărul de candidaţi ce speră să-l confrunte pe republicanul Donald Trump în 2020, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

“Este timpul să începem să reconstruim Visul American!”, a notat acest parlamentar democrat din Camera Reprezentanţilor, anunţându-şi candidatura pe Twitter.


Citește și: Sute de oameni au demonstrat în SUA pentru publicarea raportului lui Robert Mueller

La 45 de ani, Tim Ryan reprezintă în Camera Inferioară o circumscripţie din Ohio, un potenţial atu pentru alegerile prezidenţiale, deoarece acest stat joacă în mod tradiţional un rol-cheie, putând să basculeze succesul de la un partid la altul.

În mesajul în care îşi anunţă candidatura, el afirmă că descinde “dintr-un lung şir de muncitori”, evocă problemele cu care se confruntă fostele bazine industriale şi, în mod mai extins, “eşecul liderilor şi promisiunile spulberate care au distrus clasa de mijloc, împingând economia noastră în criză şi făcând inaccesibil visul american”.

Citește și: Donald Tusk propune o amânare flexibilă a Brexit-ului

Senatorul independent Bernie Sanders se află în fruntea celor 17 democraţi care şi-au anunţat deja candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2020. Însă el este devansat de fostul vicepreşedinte Joe Biden, care domină confortabil în sondaje, în condiţiile în care el nu şi-a lansat încă oficial campania şi în pofida polemicii asupra gesturilor uneori deplasate ale lui Biden faţă de femei.

În afară de Joe Biden, în cursă ar putea intra şi alţii, precum senatorul democrat Michael Bennett, 54 de ani, care a anunţat joi că suferă de cancer de prostată şi că nu-şi poate lansa candidatura din aprilie, cum spera, pentru că trebuie să fie supus unei operaţii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul Popșoi la sfat cu omologul său din Regatul Țărilor de Jos

Ministrul Popșoi la sfat cu omologul său din Regatul Țărilor de Jos Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a avut o întrevedere cu noul...

Recensământul populației a ajuns la final. Ce pot face persoanele care nu au fost recenzate

Recensământul populației a ajuns la final. Ce pot face persoanele care nu au fost recenzate Ieri, 7 iulie, ultima zi a recensământului populației. Ultimele date...

Maia Sandu a fost la „Hora Sânzienelor”

Maia Sandu a fost la „Hora Sânzienelor” Președinta Maia Sandu a vizitat orașul Telenești, unde a avut loc Festivalul „Hora Sânzienelor”.   „Am cunoscut meșteri populari, colective...

Serviciul Vamal raportează încasări de peste 745,9 milioane de lei

Serviciul Vamal raportează încasări de peste 745,9 milioane de lei Serviciul Vamal raportează încasări de peste 745,9 milioane de lei la bugetul de stat timp...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.