X

Tim Scott, singurul republican de culoare din Senatul SUA, şi-a început oficial campania electorală

Tim Scott, singurul republican de culoare din Senatul SUA, şi-a lansat oficial luni campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2024, sperând că mesajul său optimist va avea succes într-un partid în care mulţi votanţi îl susţin încă ferm pe fostul preşedinte Donald Trump, potrivit Reuters, scrie agerpres.  

Într-un discurs în faţa susţinătorilor din oraşul natal North Charleston, în Carolina de Sud, el a invocat experienţa sa de unic copil al unei mame singure ca dovadă că America rămâne o naţiune a oportunităţilor.

Citește și :  Supravegherea aeriană a NATO pentru Marea Baltică va avea sediul în Letonia în 2024

“Joe Biden şi stânga radicală atacă fiecare treaptă din scara care m-a ajutat pe mine să mă ridic. De aceea, anunţ astăzi că voi candida la preşedinţia SUA”, a declarat el.

Cu numai 1% din sprijinul republicanilor înregistraţi, conform unui sondaj Reuters/Ipsos, Scott va avea o luptă dificilă de dus în încercarea de a obţine nominalizarea Partidului Republican pentru a candida împotriva preşedintelui democrat Joe Biden anul viitor.

Însă cu posibila excepţie a fostului ambasador american la ONU Nikki Haley, de asemenea originară din Carolina de Sud, Scott va fi cel mai cunoscut republican care îşi anunţă intenţia de a concura împotriva lui Trump – actualul favorit – pentru a obţine nominalizarea partidului.

Aproximativ 49% dintre republicani intenţionează să voteze cu Trump, conform sondajului Reuters/Ipsos. Cel mai apropiat rival al lui Trump, guvernatorul de Florida Ron DeSantis, va intra în cursă în zilele următoare, potrivit unor surse aflate la curent cu planurile sale.

Scott se remarcă parţial prin optimismul său neîntrerupt şi apelurile la unitate. El vorbeşte deseori despre cum a crescut într-un mediu sărac ca dovadă că America este un tărâm tuturor posibilităţilor. Totuşi, rămâne de văzut dacă mesajul său va atrage un număr semnificativ de republicani.

Mulţi republicani par dornici de o luptă dură cu democraţii la alegeri. Acest lucru este cu atât mai valabil după ce procurorii din New York l-au inculpat pe Trump în martie pentru că ar fi falsificat documente pentru a acoperi banii cu care ar fi cumpărat tăcerea unei vedete porno. Majoritatea republicanilor consideră că acuzaţiile sunt motivate politic.

În vârstă de 57 de ani, Scott ar urma să fie cel mai probabil singurul senator republican care intră în cursă, o ciudăţenie dat fiind faptul că Senatul a fost în mod tradiţional un teren de pregătire pentru republicanii cu aspiraţii prezidenţiale.

Printre avantajele sale politice se numără popularitatea în Carolina de Sud, stat care joacă un rol cheie în cursa din rândul republicanilor. Este al treilea stat care organizează o cursă pentru nominalizare în această luptă de la un stat la altul pentru a stabili candidatul la prezidenţiale.

Citește și :  Incendiu de proporţii în capitala Filipinelor! O clădire istorică a luat foc (VIDEO)!

El este de asemenea favorit în rândul donatorilor. Printre principalii săi susţinători se numără miliardarul Larry Ellison, co-fondatorul software-ului Oracle.

Scott şi-a înregistrat candidatura la biroul electoral federal încă de vineri, însă discursul său de luni în faţa susţinătorilor a marcat începutul oficial al campaniei electorale.

Tags: americacarolina de SudprezidenţialeSUATim Scott
Categorii: Știrile zilei