X

Timmermans se pregăteşte pentru o dezbatere televizată cu Orban

Candidatul socialist la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, Frans Timmermans, se pregăteşte pentru o dezbatere televizată cu premierul ungar Viktor Orban, iniţiată de canalul Euronews, a declarat vineri eurodeputatul socialist ungar Istvan Ujhely, care l-a îndemnat totodată pe Orban să accepte invitaţia, transmite MTI, scrie agerpres.

Timmermans a fost invitat de socialişti să ia parte, sâmbăta viitoare, la congresul formaţiunii ungare de opoziţie. Dezbaterea ar putea avea loc în dimineaţa acelei zile, a menţionat Ujhelyi într-o conferinţă de presă.

Citește și : Trump, despre rivalul său la prezidenţialele din 2020: ‘Impresia mea e că va fi Joe cel somnoros şi morocănos sau Bernie cel sărit de pe fix’

Una din cele mai importante probleme pentru Europa de azi este direcţia pe care se va înscrie Uniunea Europeană în următoarele săptămâni, una dintre ele fiind cea a “forţelor antieuropene, populiste, naţionaliste şi neofasciste” care îşi propun între altele înfiinţarea unui grup care să fie condus în anii următori şi de Orban, iar cealaltă direcţie, cea aleasă de Timmermans şi Partidul Socialiştilor Europeni, implicând viziunea unei Europe sociale, a adăugat eurodeputatul ungar.

Într-un interviu acordat postului de radio Kossuth, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a apreciat vineri că niciunul dintre ”capii de listă” propuşi de marile familii politice din Parlamentul European pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene nu este potrivit pentru a conduce o instituţie a UE, menţionându-l în mod special Timmermans, despre care a spus că este ”personal responsabil pentru performanţa extrem de slabă a Comisiei Europene” în ultimii cinci ani.

Citește și : Kazahstanul a repatriat din Siria 156 de copii şi 75 de adulţi

Tags: EuronewsFrans TimmermansIstvan UjhelyPéter Szijjartouniunea europeanaViktor Orban
Categorii: Diaspora