Timmermans vrea consolidarea Uniunii Europene şi cere protejarea statului de drept

Publicat:

Frans Timmermans, candidatul Partidului Socialiştilor Europeni (PSE) pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, a pledat pentru consolidarea Uniunii Europene, cerând protejarea sistemului statului de drept, potrivit Mediafax.

“Suntem toţi europeni şi europene. Acesta este mesajul meu central. Avem planuri bune, propunem soluţii. Nu s-au spus multe lucuri despre Africa astăzi, dar voi spune mai multe mâine, deoarece cred că destinul nostru este legat de cel al Africii. După ce am ascultat atât de multe discursuri pline de inspiraţie, pot spune că, oriunde merg în Europa, aud din partea adversarilor noştri, din partea celor care au doar planul distrugerii Uniunii Europene, doar multe planuri pentru a destrăma, pentru a distruge, pentru a separa. Au multe planuri de a rescrie istoria, deoarece ei cred că deţin prezentul şi prin urmare şi trecutul, astfel că vor să creeze viitorul folosind o imagine falsă a trecutului”, a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene în discursul rostit vineri seară la Congresul electoral al Partidului Socialiştilor Europeni.


Citește și : Peste 100 de migranţi ilegali au fost salvaţi de paza de coastă libiană

“Dar nu trebuie să ne lăsăm atraşi în acest joc fals prin care oamenii sunt făcuţi să se teamă. Trebuie să facem toate eforturile pentru a dezlănţui oamenii de temeri, pentru a scrie viitorul, un viitor progresist, un viitor în care să credem. Oamenii trebuie să fie liberi să îşi utilizeze talentele, trebuie să existe drepturi egale pentru bărbaţi şi femei, trebuie să ne asigurăm că oamenii sunt trataţi egal în societate. Teama este o închisoare, o cuşcă; trebuie să eliberăm oamenii din această cuşcă, pentru a face planuri de viitor”, a adăugat Timmermans, pledând pentru rezolvarea crizei locuinţelor şi pentru instituirea salariilor minime în toate ţările UE.

Timmermans a criticat campania “de minciuni” lansată de premierul Ungariei, Viktor Orban, cerând ca fondurile utilizate pentru astfel de campanii să fie alocate pentru bunăstarea cetăţenilor.

“Am auzit toate planurile noastre şi sunt foarte bune, acum trebuie să ne asigurăm că oamenii văd că sunt bune şi că ne votează în scrutinul europarlamentar”, a subliniat Timmermans, recomandându-le politicienilor socialişti să răspundă “la minciuni cu acţiuni”.

Citește și : UE ia măsurile necesare pentru a asigura siguranţa zborurilor după Brexit

“Vom aduce un spirit al primăverii în minţile şi în inimile europenilor, un sentiment că este posibil mai mult, (…) că există ceva dincolo de austeritate, că pot fi create locuri de muncă, un sentiment că statul de drept nu este un joc, ci un lucru pe care îl merită toată lumea, un sentiment că democraţia va fi relansată, va fi consolidată, democraţie pentru toţi, un sentiment că tânăra generaţie ia parte la construirea acestui model european care a menţinut pacea peste 70 de ani. (…) Eu cred în Europa, cred în social-democraţie” (…), a încheiat Timmermans.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.