
Consiliul Național al Tineretului din Moldova a înaintat o petiție către Guvern prin care cere majorarea burselor studențești cel puțin la nivelul minimului de existență. Reprezentanții organizației afirmă că bursele actuale sunt insuficiente și accentuează inechitatea socială, situație care afectează în mod direct calitatea studiilor și bunăstarea tinerilor.
Potrivit CNTM, în marile orașe coșul minim de existență ajunge la 3357 de lei, în timp ce bursele acoperă mai puțin de 40% din această sumă. „Studenții sunt obligați să muncească în paralel, să renunțe la stagii, voluntariat sau activități extracurriculare. Cei din medii vulnerabile riscă chiar să abandoneze studiile. Educația nu poate fi de calitate dacă tinerii luptă pentru supraviețuire, nu pentru dezvoltare”, subliniază organizația, potrivit agrotv.
Pe lângă majorarea burselor, propune și alternative de sprijin, precum tichet de masă pentru studenți, eliminarea taxei de cămin pentru bursieri sau credite studențești cu dobândă zero. Ministerul Educației nu a comentat, deocamdată, solicitările înaintate.
This post was last modified on 18/11/2025 19:17 19:17