X

Tinerii din cadrul Programului de stagii plătite în serviciu public au vizitat Președinția R. Moldova

 

Tinerii din cadrul Programului de stagii plătite în serviciu public au vizitat Președinția R. Moldova

Astăzi, 29 august, stagiarii programului de stagii plătite în serviciu public au avut ocazia să discute cu funcționarii din cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova și consilierii șefei statului despre activitatea instituției prezidențiale.

Gheorghe Guțu, șeful Direcției Juridice a Aparatului Președintelui le-a vorbit stagiarilor despre misiunea administrației publice, despre organizarea și funcționarea Aparatului Președintelui Republicii Moldova precum și despre atribuțiile Președintelui Republicii Moldova.

De asemenea, tinerii s-au întâlnit cu Stanislav Secrieru, consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale, care le-a povestit despre rolul și responsabilitățile unui consilier prezidențial.

În total, 46 tineri participă la programele de stagii implementate de Guvern, activând în cadrul Aparatului Președintelui, Secretariatului Parlamentului, Cancelariei de Stat, ministerelor și altor autorități publice. Programul de stagii plătite în instituțiile publice oferă tinerilor șansa de a se implica activ în viața publică, de a acumula experiență și de a contribui la dezvoltarea administrației publice din Republica Moldova.

Tags: preşedinţiestagiitineri
Categorii: SocialȘtirile zilei