X

Tinerii, încurajați să devină lideri activi la Forumul Tinerilor din Republica Moldova 2024

Tinerii, încurajați să devină lideri activi la Forumul Tinerilor din Republica Moldova 2024

În acest weekend, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți a găzduit cel mai mare eveniment dedicat tinerilor din Republica Moldova – Forumul Tinerilor din Republica Moldova 2024 (Moldova Youth Forum 2024). Pe parcursul a două zile, 29-30 iunie, peste 300 de tineri, inclusiv 30 din afara țării, au participat la discuții și ateliere alături de experți naționali și internaționali. Tematica centrală a evenimentului a fost „Împuternicirea tinerilor pentru o implicare mai activă și o guvernare eficientă”.

Evenimentul a inclus paneluri de discuții și ateliere de lucru pe teme precum dezvoltarea durabilă, integrarea europeană, incluziunea și diversitatea, securitatea regională, sănătatea mintală, antreprenoriatul și inovarea digitală. Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj video participanților, încurajându-i să muncească din greu și să învețe limbi străine, potrivit bani.md.

Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a subliniat importanța implicării active a tinerilor în societate, afirmând că „vocile și viziunea voastră vor modela viitorul Moldovei”. Laura Hruby, însărcinată cu afaceri ad interim a Ambasadei SUA în Republica Moldova, a reafirmat sprijinul SUA pentru democrația și reformele din Moldova.

Stephen Nix, director regional Eurasia al Institutului Republican Internațional (IRI), a menționat importanța organizării acestui forum în contextul alegerilor prezidențiale și a referendumului de aderare la Uniunea Europeană din 2024.

Un moment semnificativ al forumului a fost Simularea Referendumului din 20 octombrie 2024, unde 92% dintre participanți au votat în favoarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Această simulare, organizată cu ajutorul Comisiei Electorale Centrale (CEC), a reflectat susținerea tinerilor pentru integrarea europeană.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Forumul Tinerilor din Moldova 2024 a fost organizat de Institutul Republican Internațional (IRI) cu suportul financiar al USAID, Konrad-Adenauer-Stiftung, Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Oficiul de Legătură NATO, Guvernul Republicii Moldova, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Fundația Hanns Seidel și alți parteneri.

Tags: Moldova
Politică