
Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia de indemnizații unice de până la 120 de mii de lei dacă se vor angaja în locurile vacante anunțate de instituție, transmite IPN.
Lista posturilor disponibile include funcții precum conducător artistic, dirijor, coregraf, actor, regizor, acompaniator, muzeograf, bibliotecar și operator de sunet. Acestea sunt repartizate în instituții publice de cultură din întreaga țară.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Absolvenții instituțiilor de învățământ superior din domeniu pot primi o indemnizație de 120 de mii de lei, iar cei ai colegiilor – 90 de mii de lei. Plata se face pe parcursul primilor trei ani de activitate, în trei tranșe egale.
Pentru repartizare, tinerii trebuie să depună un dosar care include actul de identitate, cererea de repartizare, actele de studii și alte documente necesare. Absolvenții care au studiat peste hotare trebuie să prezinte și certificatul de recunoaștere și echivalare a studiilor.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Dosarele pot fi depuse până la 21 august, în format fizic sau electronic. Lista publicată de Ministerul Culturii cuprinde 110 posturi vacante în instituțiile publice de cultură ale autorităților administrației publice locale și ale Ministerului Culturii.
This post was last modified on 23/07/2026 17:05 17:05