X

Tiruri de ‘proiectile’ din Gaza spre Israel, o casă a fost lovită

Zece “proiectile” au fost lansate vineri din Fâşia Gaza spre sudul Israelului şi unul dintre ele a lovit o casă într-o localitate israeliană, fără a provoca victime, au anunţat armata şi poliţia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Armata israeliană a anunţat în două comunicate succesive că un total de zece “proiectile” au fost lansate din Fâşia Gaza spre sudul Israelului, majoritatea dintre ele fiind interceptate de scutul antirachetă israelian Iron Dome.

Citește și : Farage îi propune lui Johnson o alianţă electorală cu obiectivul unei rupturi clare de UE

Unele rachete au căzut în oraşul Sderot, limitrof cu Fâşia Gaza, şi una dintre ele a lovit o casă, dar nu a provocat pagube sau răniţi, a precizat poliţia într-un comunicat.

Este a doua seară consecutivă când sunt înregistrate tiruri din enclava palestiniană în direcţia teritoriului israelian, în condiţiile în care ultimul tir de rachetă data din 12 septembrie.

Citește și : Londra respinge criticile lui Trump referitoare la Acordul Brexit

În august, o serie de tiruri cu rachete din Fâşia Gaza urmate de represalii israeliene, precum şi ciocnirile violente de-a lungul gardului care separă enclava de teritoriul israelian, au provocat temeri privind o escaladare a tensiunilor între mişcarea Hamas, la putere în Gaza, şi Israel.

Israel şi mişcarea Hamas au purtat trei războaie în enclava palestiniană din 2008, reaminteşte AFP

Tags: antirachetăfasia gazaIron Domeisraelproiectile
Categorii: Sinteze