Toată Italia este ŞOCATĂ! Asasinul MAFIEI a fost eliberat din închisoare – VIDEO

Publicat:

Giovanni Brusca, condamnat cu privire la asasinarea în 1992 a celebrului judecător sicilian antimafia Giovanni Falcone, a fost eliberat din închisoare pentru bună purtare, după ce a ispăşit 25 de ani, o eliberare anticipată care provoacă emoţie şi neînţelegere în Italia, relatează AFP, potrivit news.ro.

Eliberarea anticipată a lui Giovanni Brusca luni a cauzat un şoc în Italia, marţi, iar vestea se află pe prima pagină a tuturor ziarelor.


Citeşte şi: UK se pregăteşte SĂ RENUNŢE la ‘paşaportul’ de vaccinare – Black News

Giovanni Brusca, în vârstă de 64 de ani, a fost eliberat luni pentru bună purtare în Închisoarea Rebibbia din Roma, după ce a ispăşit 25 de ani de detenţie, o perioadă în care a acceptat să colaboreze cu autorităţile.

El rămâne însă în libertate supravegheată timp de patru ani.

”Eliberarea lui Brusca, cel mai crud boss”, titrează cotidianul La Republicca.

”Unanim este o veste care îmi face rău, dar asta este legea, o lege vrută de către fratele meu şi care trebuie respectată”, reacţionează sora judecătorului Falcone, Maria, citată de ziar.

Giovanni Brusca este cel care a acţionat, în 1992, telecomanda care a detonat bomba de sub maşina judecătorului, în apropiere de Palermo, care i-a ucis pe Giovanni Falcone, pe soţia sa şi trei gărzi de corp.

Văduva uneia dintre gărzi, Tina Montinaro, se declară indignată.

”După 29 de ani nu ştim încă adevărul (…). Omul care mi-a distrus familia este liber”, denunţă ea.

”UN PUMN ÎN STOMAC”

Brusca, unul dintre cei mai aproiaţi colaboratori ai lui Toto Riina, capul mafiei siciliene Cosa Nostra, a fost arestat la 20 mai 1996.

După arestarea sa, el a acceptat să colaboreze cu justiţia şi să depună mărturie în numeroase procese.

Citeşte şi: Zelenski cere Germaniei mai multe arme pentru conflictul din estul Ucrainei – Black News

Giovanni Brusca, un boss sângeros, este cel care l-a răpit în 1983 pe micul Giuseppe Di Matteo, fiul în vârstă de 11 ani al unui turnător, strangulat şi al cărui cadavru a fost dizolvat în acid – o răzbunare pe tatăl său, care a acceptat să colaboreze ci justiţia.

Giovanni Brusca a recunoscut că a participat la peste 100 de asaisnate, scrie Reuters.

 

”El a colaborat cu justiţia numai pentru a profita. Nu a fost o alegere personală intimă”, denunţă, în Corriere della Sera, văduva unui poliţist ucis în atentatul în care a fost ucis Falcone, Rosaria Costa.

”Indiferent ce putem crede despre atrocităţile pe care le-acomis la acea vreme, el a colaborat (…). Să nu uităm că a furnizat informaţii despre atentate atât în Sicilia, cât şi în restulItaliei”, declară Reuters procurorul naţional antimafia Federico Cafiero De Raho.

”Este evident că judecătorii au considerat că este vorba despre o pedeapsă cu închisoarea adecvată”, a adăugat el, în pofida criticilor unei părţi a clasei politice italiene.

Eliberarea lui Brusca este criticată de numeroşi lideri politici, atâît de dreapta, cât şi de stânga.

Liderul Partidului Democrat (PD, centru-stânga) Enrico Letta a catalogat drept ”un pumn în stomac (care te) lasă mut. Ne întrebăm cu este posibil”.

”O persoană care a comis aceste fapte, care a dizolvat un copil în acid, care l-a ucis pe Falcone, este în opinia mea o bestie sălbatică şi nu poate ieşi din închisoare”, declară liderul Ligii (extremă dreapta) Matteo Salvini.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România Înainte de summitul Alianței Nord Atlantice (NATO) de la Washington (9 - 11 iulie), Înaltul...

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite spune că misiunea sa se apropie de sfârşit

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite spune că misiunea sa se apropie de sfârşit Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, a declarat că misiunea sa...

SUA confirmă al cincilea caz uman de gripă aviară

SUA confirmă al cincilea caz uman de gripă aviară Un angajat al unei ferme de lapte din Colorado a devenit a cincea persoană din Statele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.