Toată populaţia Luxemburgului va fi testată pentru noul coronavirus

Publicat:

Toată populaţia Luxemburgului va fi testată pentru noul coronavirus, respectiv circa 625.000 de persoane, a anunţat marţi executivul acestui stat membru al UE, care până în prezent are confirmate 3.729 de cazuri de COVID-19 şi, raportat la populaţia sa, este printre cele mai afectate, scrie agerpres.

”Într-o lună vom preleva probe întregii populaţii”, a declarat ministrul luxemburghez al învăţământului superior şi cercetării, Claude Meisch, în timpul unei teleconferinţe de presă transmisă de agenţia Belga, preluată de EFE.


Citește și : O israeliancă a fost ÎNJUNGHIATĂ în plină stradă (VIDEO). Atacatorul este un palestinian de 19 ani!

Până în prezent în Luxemburg au fost efectuate peste 39.000 de teste, iar în următoarea lună sunt preconizate aproximativ 20.000 de teste în fiecare zi.

Primii care vor fi testaţi în cadrul acestui program, cu un cost estimat la circa 40 de milioane de euro, sunt studenţii şi profesorii, dat fiind că învăţământul superior va fi reluat pe 4 mai.

Autorităţile vor încerca să desfăşoare această campanie în paralel cu aplicarea diferitelor etape de relaxare a măsurilor de izolare. Între timp, fiecare rezident al Luxemburgului a primit din partea statului cinci măşti chirurgicale.

Citește și : VIDEO – Instalarea ultimului tronson al noului pod de la Genova, o RAZĂ de SPERANȚĂ pentru italieni

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.