Toate cele trei persoane ucise vineri în sudul Germaniei erau femei

Publicat:

Cele trei persoane înjunghiate mortal vineri la Wuerzburg, în sudul Germaniei, de un somalez în vârstă de 24 de ani au fost ucise într-un magazin şi toate erau femei, a anunţat sâmbătă poliţia, transmite dpa, potrivit agerpres.

Imediat înainte de atac, agresorul întrebase despre cuţite în magazin, apoi a luat unul expus şi a început să o înjunghie pe vânzătoare, rănind-o mortal.


Citește și : Derek Chauvin, condamnat la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd

El a omorât apoi alte două femei, după care a atacat oameni aflaţi într-o bancă şi pe stradă, arată rezultatele de până acum ale anchetei.

‘Am văzut oameni răniţi. Am văzut oameni morţi’, a declarat şeful poliţiei locale, Gerhard Kallert, mulţumindu-le cetăţenilor
care s-au aflat într-o situaţie extremă şi au ajutat ca atacatorul să fie împins într-o stradă fără ieşire.

Împotriva suspectului a fost emis mandat de arestare pentru trei omoruri şi şase tentative de omor, a indicat sâmbătă avocatul său.

Avocatul din oficiu Hanjo Schrepfer a declarat că clientul său va fi plasat în arest preventiv într-o închisoare sâmbătă şi că, în ciuda rănii la picior, poate fi încarcerat.

Avocatul a afirmat într-un interviu că suspectul nu pare să fi avut o motivaţie islamistă, dar a precizat că, ‘oficial, el nu a spus nimic despre incident’.

Potrivit ministrului federal de interne Horst Seehofer, motivul crimelor este încă neclar. ‘O evaluare finală a motivului nu este posibilă deocamdată, aşa încât nu putem exclude nimic în acest moment. Investigaţiile la nivel federal şi regional se desfăşoară cu toată rapiditatea’, a declarat ministrul pentru ediţia duminicală a cotidianului Bild.

Citește și : Armata rusă lansează exerciţii militare în Marea Mediternană în plin dezacord cu Regatul Unit

Agresorul, sosit ca migrant în 2015 în Germania şi care locuia din acel an la Wuerzburg, a acţionat cu o ‘extremă brutalitate’, a spus după atac ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann.

Somalezul fusese internat recent într-un spital psihiatric după ce ‘se făcuse remarcat’ printr-un comportament violent în ultimele săptămâni, a declarat ministrul pentru presă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.