Toate valurile de caniculă poartă deja amprenta schimbărilor climatice (studiu)

Publicat:

Toate valurile de caniculă poartă deja amprenta măsurabilă şi caracteristică a încălzirii planetei noastre, au anunţat miercuri mai mulţi oameni de ştiinţă specializaţi în analizarea legăturilor dintre evenimentele meteorologice extreme şi schimbările climatice, informează AFP, potrivit agerpres

Încălzirea provocată de activităţile umane stimulează, de asemenea, frecvenţa şi intensitatea inundaţiilor în anumite regiuni ale lumii, precum şi apariţia unor episoade de secetă, însă legătura din acest caz este mai puţin sistematică, potrivit unui document publicat miercuri şi prezentat ca un ghid pentru jurnalişti.


Citește și :Rezultate amestecate pentru favoriţii lui Donald Trump în alegeri primare locale din SUA

“Nu există niciun dubiu că schimbările climatice modifică regulile jocului în ceea ce priveşte valurile de caniculă”, a declarat Friederike Otto, cercetătoare la Imperial College din Londra şi coautoare a studiului.

Fiecare caniculă din lumea de astăzi este mai puternică şi are o probabilitate mai mare de a se produce din cauza schimbărilor climatice provocate de oameni”, a insistat aceeaşi cercetătoare, precum şi unul dintre colegii ei, Ben Clarke, cercetător la Universitatea Oxford.”

Aşadar, “să nu fiţi prea prudenţi”, caniculele sunt “asociate cu încălzirea climei”, au declarat ei, adresându-se jurnaliştilor care acoperă din punct de vedere mediatic evenimentele meteorologice extreme.

Până de curând, oamenii de ştiinţă erau reticenţi în a asocia în mod oficial un eveniment meteorologic special cu schimbările climatice, însă ştiinţa atribuirii (o disciplină recentă, n.r.) a făcut progrese uriaşe în ultimii ani, permiţând identificarea şi cuantificarea responsabilităţii avute de încălzirea climatică în apariţia unui eveniment meteorologic, uneori în doar câteva zile.

De exemplu, Friederike Otto şi colegii ei de la World Weather Attribution au estimat că episodul de caniculă extremă care a lovit America de Nord în iunie 2021, cu un record de temperatură de 49,6 grade Celsius în Canada, ar fi fost “aproape imposibil” să se producă în absenţa încălzirii globale a climei.

Valul de căldură înregistrat în primăvara acestui an în India şi Pakistan este analizat în această perioadă, dar “ceea ce vedem acum va fi considerat ceva normal, sau chiar frig, într-o lume în care temperatura globală va creşte cu 2 grade Celsius sau cu 3 grade Celsius”, a comentat Friederike Otto.

Deocamdată, clima de pe Terra s-a încălzit cu aproape 1,2 grade Celsius în raport cu era preindustrială.

Citește și :  Războiul va şterge 1.500 de miliarde de dolari din economia mondială în 2022

Însă încălzirea climei nu este neapărat vinovată pentru toate evenimentele meteorologice extreme, altele decât valurile de caniculă. Experţii din acest domeniu insistă asupra necesităţii de a lua în calcul rolul jucat şi de alţi factori pentru a explica apariţia unor catastrofe (amenajări ale teritoriului, gestionarea apei, etc.).

Iar, uneori, schimbările climatice nu au nicio vină. Astfel, experţii de la World Weather Attribution au estimat că încălzirea climei nu a jucat decât un rol minimal în apariţia secetei şi a foametei excepţionale care s-au produs în Madagascar din 2019 până în 2021: înmulţirea episoadelor de secetă pe această insulă este prevăzută de modelele climatologice începând de la o încălzire a climei terestre cu 2 grade Celsius.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.