Toate zborurile civile şi militare au fost suspendate pe aeroportul din capitala Kabul

Publicat:

Toate zborurile civile şi militare au fost suspendate pe aeroportul din capitala afgană Kabul din cauza mulţimii de afgani care a pătruns pe pista de decolare în încercarea disperată de a părăsi ţara după revenirea talibanilor la putere, relatează AFP, citând un purtător de cuvânt al Pentagonului, potrivit agerpres.   

‘Forţele militare americane sunt la faţa locului şi lucrează împreună cu alţi militari, turci şi internaţionali pentru a dispersa oamenii. Nu ştim cât timp va dura asta’, a afirmat John Kirby la Washington.


Citește și : Londra aruncă vina în cârca lui Trump pentru situaţia din Afganistan

Astfel, evacuarea diplomaţilor, altor străini şi afgani care au lucrat cu trupele străine se organiza luni într-o stare de urgenţă şi în condiţii extrem de dificile la Kabul.

Şeful forţelor americane la Kabul, generalul Kenneth McKenzie, le-a cerut anterior talibanilor să nu obstrucţioneze operaţiunile de evacuare pe aeroport capitalei afgane, care au provocat scene de panică în cursul cărora cel puţin două persoane au fost ucise.

Generalul McKenzie, aflat la conducerea Comandamentului Central american (CENTCOM), s-a întâlnit cu lideri talibani duminică la Doha, în Qatar, potrivit unui responsabil al Pentagonului, care a refuzat să ofere mai multe detalii despre eventualele angajamente obţinute din partea talibanilor.

SUA au desfăşurat circa 6.000 de soldaţi pentru securizarea evacuării zecilor de mii de americani şi afgani, care au ajutat SUA şi se tem în prezent pentru viaţa lor, şi a asigura securitatea pe aeroportul din Kabul.

Dar pista a fost luată cu asalt luni de mii de persoane care au dat năvală spre aeroport de la prăbuşirea guvernului afgan, lăsând ţara pe mâinile talibanilor.

Înregistrări video cu scene de panică se înmulţesc pe reţelele de social media, arătând afgani încercând să se agaţe cu disperare de avioanele militare americane în timp ce acestea se pregătesc să decoleze.

Citește și : Austria nu-i mai vrea pe afgani în Europa şi propune o soluţie alternativă

Soldaţii americani au ucis doi bărbaţi înarmaţi pe pistă, potrivit unui responsabil al Pentagonului.

‘În mijlocul miilor de persoane care se aflau acolo în mod paşnic, doi tipi şi-au agitat armele cu un aer ameninţător’, a explicat pentru AFP responsabilul menţionat, adăugând că ‘ambii au fost ucişi’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței Angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) au sărăbătorit sâmbătă, 5 octombrie, Ziua Națională a...

Geoană spune că a fost la Moscova în 2009 într-o vizită ‘normală, exploratorie’

Geoană spune că a fost la Moscova în 2009 într-o vizită 'normală, exploratorie' Mircea Geoană a vorbit la Digi24 despre vizita pe care a făcut-o...

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe Varza murată este un preparat tradițional care nu lipsește din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.