Tokyo : Autoritățile au emis o alertă de vreme rea din cauza ninsorilor

Publicat:

Zeci de persoane au fost rănite şi numeroase curse aeriene au fost anulate la Tokyo, din cauza ninsorilor, autorităţilor emiţând o primă alertă de vreme rea în ultimii patru ani, relatează AFP.

Peste 330 de curse interne au fost anulate, fiind înregistrate probleme şi în transportul feroviar, conform news.ro .


“Cel puţin 67 de persoane au fost rănite în accidente legate de căderile de zăpadă. Numărul răniţilor va creşte, având în vedere apelurile de urgenţă primite”, a declarat un purtător de cuvânt al echipelor de intervenţie.

Citește și : Traian Băsescu a contestat decizia Judecătoriei Chişinău cu privire la decretul prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova

În nordul Japoniei sunt obişnuite astfel de ninsori, însă aceste condiţii sunt rare la Tokyo.

Pentru a se evita un haos în transport, agenţia meteorologică japoneză a cerut ca oamenii să fie lăsaţi să plece mai devreme de la muncă, deoarece se aşteaptă ninsori intense în această seară.

Agenţia meteorologică nu emite alerte de ninsoare decât în cazul în care există temeri privind pagube sau perturbări ale circulaţiei.

Ultima oară când a fost emisă o astfel de alertă, în februarie 2014, la Tokyo zăpada era de 27 centimetri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pentru că a îndrăznit să critice Israelul, Bella Hadid a fost dată afară de Adidas

Pentru că a îndrăznit să critice Israelul, Bella Hadid a fost dată afară de Adidas Adidas a eliminat imagini cu modelul Bella Hadid cu origini...

VIDEO – Carlos Alcaraz şi-a tatuat Turnul Eiffel pe glezna stângă

VIDEO - Carlos Alcaraz şi-a tatuat Turnul Eiffel pe glezna stângă Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz va participa la Jocurile Olimpice de la Paris...

Neymar îi urează bun venit bebelușului nr. 3 la mai puțin de 9 luni după despărțirea de Biancardi

Neymar îi urează bun venit bebelușului nr. 3 la mai puțin de 9 luni după despărțirea de Biancardi Neymar și-a salutat în privat cel de-al...

Recipiente pentru copii marca Jocurilor Olimpice, retrase de pe piață în Franța

Recipiente pentru copii marca Jocurilor Olimpice, retrase de pe piață în Franța Autoritățile franceze recheamă recipiente de apă pentru copii marca Jocurilor Olimpice, deoarece conțin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.