Tokyo îşi redeschide cinematografele

Publicat:

Guvernul prefecturii din Tokyo a anunţat relaxarea restricţiilor care vizau închiderea cinematografelor şi a muzeelor locale, în pofida faptului că guvernul central al Japoniei a decis de curând să extindă starea de urgenţă până pe 20 iunie în nouă prefecturi, inclusiv pentru cele din Tokyo şi Osaka, informează luni site-ul revistei americane Variety, potrivit agerpres.

Noua măsură va intra în vigoare, cu efect imediat, marţi (1 iunie 2021), însă conţine restricţii în ceea ce priveşte numărul de spectatori, orarul de funcţionare şi servirea băuturilor alcoolice.


Citește și: NSA a spionat-o pe Merkel şi pe alţi aliaţi europeni

Modificarea a fost adoptată după ce Asociaţia producătorilor de film din Japonia (EIREN), alcătuită din producători şi distribuitori importanţi, precum Toho, Shochiku, Toei şi Kadokawa, a publicat săptămâna trecută o scrisoare deschisă în care a cerut guvernului central să permită redeschiderea cinematografelor. În acel document, reprezentanţii EIREN au afirmat că niciun focar de infectare nu a fost detectat în cinematografele japoneze.

Ţinând cont că sălile de proiecţii din Tokyo şi Osaka furnizează 35% din totalul încasărilor generate de cinematografele din Japonia, închiderea sălilor din centrele urbane majore a afectat serios veniturile obţinute de membrii asociaţiei EIREN şi a determinat amânarea mai multor premiere cinematografice.

Citește și: Scene din căsnicia unui mogul sau: tulburătorul act IV al lui Bill Gates

Nu toate cinematografele din Japonia au fost închise pe durata actualei stări de urgenţă, care a fost decretată pe 25 aprilie şi prelungită apoi pe 11 mai. În data de 15 mai, Toho Cinemas, cel mai mare lanţ de cinematografe din ţară, a redeschis 10 săli din şapte prefecturi, cu respectarea normelor de distanţare socială şi a altor măsuri antiepidemice. De asemenea, aşa-zisele “mini-cinematografe” nipone, care proiectează cele mai multe dintre sutele de filme japoneze independente lansate în fiecare an, au sfidat dispoziţiile stării de urgenţă, afirmând că respectarea acelor norme i-ar duce la faliment şi la închidere definitivă.

Dispoziţiile incluse în starea de urgenţă din Japonia nu au forţa unei legi, fapt care face din respectarea lor un act mai degrabă voluntar decât un act obligatoriu impus prin amenzi şi alte sancţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă, stomatolog în România, găsită moartă în cabinet

O moldoveancă, stomatolog în România, găsită moartă în cabinet O femeie de 41 de ani din Republica Moldova, care lucra medic stomatolog în orașul Brăila...

Creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19 în Moldova: Peste 200 de infecții noi în perioada 8-14 iulie

Creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19 în Moldova: Peste 200 de infecții noi în perioada 8-14 iulie De la începutul lunii iulie, au fost înegistrate...

Parlamentul se întrunește în ședință plenară. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

Parlamentul se întrunește în ședință plenară. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi Parlamentul se convoacă joi, 18 iulie în ședința plenară. Pe ordinea de...

Restricții pentru toți operatorii de transport de mare tonaj din cauza caniculei

Restricții pentru toți operatorii de transport de mare tonaj din cauza caniculei În contextul prelungirii Codului Galben și Portocaliu de caniculă, Agenția Națională Transport Auto...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.