X

Tom Hanks şi soţia lui sunt INFECTAŢI cu coronavirus

Soţii Tom Hanks şi Rita Wilson au contractat Covid-19 în Statele Unite, potrivit oficialilor australieni, care au făcut apel către toţi care au intrat în contact cu actorii să se plaseze în izolare şi carantină, transmite şi news.ro.

Tom Hanks şi Rita Wilson se află într-un spital din Queensland, au spus autorităţile sanitare. Cei doi au fost infectaţi în SUA sau în tranzitul spre Australia.

Citeşte şi: Grecia confirmă primul deces de coronavirus

Hanks şi Wilson, amândoi în vârstă de 63 de ani, au mers la medic după ce au prezentat simptome de răceală.

Ei se află în Australia de cel puţin o săptămână. Hanks lucrează cu Baz Luhrmann la un film despre viaţa lui Elvis Presley, iar Wilson a susţinut două concerte în Brisbane şi Sydney, pentru a-şi promova albumul „Halway to Home”.

Queensland a raportat joi şapte noi cazuri dintr-un total de peste 130 din Australia.

Acum, actorii vor petrece 14 zile în izolare. Potrivit fiilor lor Chet şi Colin, Hanks şi Wilson sunt bine.

Citeşte şi: SUA nu mai lasă picior de european să-i calce pragul

Producţia pentru filmul lui Luhrmann a fost, temporar, suspendată. Filmul este programat să fie lansat în octombrie 2021.

Annastacia Palaszczuk, prim-ministrul statului Queensland, a spus joi că „toţi cei care au venit în contact cu Tom Hanks şi Rita Wilson trebuie să se plaseze în izolare şi carantină”.

Tags: Annastacia PalaszczukaustraliaBaz LuhrmannBrisbanecoronaviruscovid-19QueenslandRita WilsonSUASydneyTom Hanks
Categorii: Știrile zilei