X

Toronto vrea interzicerea comercializării de arme de foc în oraș, după atacul armat de duminică

Consiliul local din Toronto dorește să facă presiuni asupra Guvernului federal pentru interzicerea comercializării de arme de foc pe teritoriul orașului, în urma atacului armat de duminică noapte în care au murit două persoane, relatează CNN, potrivit mediafax.

Membrii consiliului local din Toronto au luat decizia joi. Aceștia se vor adresa Guvernului federal pentru a interzice vânzarea de arme în oraș și Guvernului provincial pentru a interzice comercializarea de muniție.

Citește și : Ecuador: Lenin Moreno afirmă că nu a susţinut niciodată activităţile Wikileaks

„Sunt mult prea mulți oameni care au arme în posesie în orașul nostru”, a declarat primarul orașului Toronto, John Tory.

„Acest lucru duce la o altă problemă ce trebuie discutată: De ce au oamenii din orașul acesta nevoie de arme?”, a adăugat acesta.

Conform primarului, această decizie trebuie luată atât pentru a proteja cetățenii, cât și din respect pentru persoanele care și-au pierdut viața în atacul armat recent.

„Violența armată în orice parte a orașului este oribilă și complet innacceptabilă”, a menționat primarul.

De asemenea, Consiliul Local dorește ca Guvernul să aplice pedepse mai drastice pentru traficanții de arme și să impună examene psihologice mai stricte pentru obținerea unui permis de port-armă.

Citește și : Poliţiştii israelieni au închis Esplanada Moscheilor din Ierusalim

În anul 2017 au fost raportate 205 conflicte armate în Toronto. În primele șapte luni ale anului 2018, numărul acestora a ajuns deja la 228.

Două persoane au murit și alte 13 au fost rănite în noaptea de duminică spre luni, într-un atac armat comis de Faisal Hussain, un bărbat în vârstă de 29 de ani care suferea de probleme psihice grave.

Tags: armeatac armatFaisal HussainJohn TorymunitieposesieToronto
Categorii: Știrile zilei