Tot mai multe achiziţii publice se fac prin negocieri

Publicat:

Tot mai multe achiziţii publice se fac prin negocieri

În prima jumătate a anului 2023, s-a înregistrat o creştere cu circa 80% a valorii contractelor de achiziţii publice prin negociere fără publicarea prealabilă, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, relevă un raport al Agenţiei Achiziţii Publice (AAP).

Astfel, în primele şase luni ale 2023, prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, de către autoritățile contractante au fost încheiate 762 contracte și acorduri adiționale de achiziție, în sumă totală de aproximativ 1,19 miliarde lei, în creştere cu peste 530 milioane lei faţă de primele şase luni din 2022, transmite Mold-street.com.


Tot mai multe achiziţii publice se fac prin negocieri

În consecinţă, cota achiziţiilor publice prin procedura NFP a crescut de la 12,3% în primul semestru al 2022 la 17,65% în primul semestru al anului 2023.

Datele relevă că cota principală în achiziţiile publice prin procedura NFP au avut serviciile – 69,8% sau circa 832 milioane lei, urmate de lucrări şi bunuri.

Citeşte şi: Zeci de angajați ai Ambasadei Ruse au fost trimiși acasă

Top 10 al achiziţiilor prin NFP este condus de serviciile de învăţământ superior cu 8 contracte în valoare de circa 258,5 milioane lei, urmate de 25 de contracte de lucrări de construcţii complete sau parţiale şi lucrări publice în valoare de 248,7 milioane lei şi opt contracte de servicii informatice în valoare circa 100 milioane lei.

Potrivit legislaţiei, procedura de achiziție publică Negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare (NFP) este un instrument excepțional, în cazul în care au fost utilizate proceduri competitive și transparente și nu a fost depusă nici o ofertă adecvată, este strict necesară din motive de maximă urgență ca urmare a unor evenimente imprevizibile sau există doar un singur furnizor de bunuri și servicii pe piață, care are drepturi exclusive sau alte situații specifice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ulianovschi îl felicită pe Trump pentru decizia de a promova tineri, după o eră a veteranilor

Ulianovschi îl felicită pe Trump pentru decizia de a promova tineri, după o eră a veteranilor Fostul ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene,...

Mai mulți lideri UE s-au angajat să ajute R. Moldova, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene

Mai mulți lideri UE s-au angajat să ajute R. Moldova, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene În cadrul Summitului Comunității Politice Europene, mai mulți prieteni...

Votat în prima lectură: Modificarea convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene

Votat în prima lectură: Modificarea convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene Agenții economici din Republica Moldova vor putea să participe mai...

Cursul valutar oficial BNM la 19 iulie 2024

Cursul valutar oficial BNM la 19 iulie 2024 Ratele oficiale de schimb valutar pentru ziua de 19 iulie 2024, comunicate de către Banca Națională a Moldovei: Valuta Cod Abr Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7666 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5955 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.2952 Coroana...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.