Tot mai multe oraşe franceze impun purtarea măştii în exterior

Publicat:

Oraşul francez Toulouse se va alătura unei liste de mai multe zeci de municipalităţi care impun purtarea măştii în exterior, într-un moment în care consiliul ştiinţific care îndrumă guvernul avertizează privind o posibilă recrudescenţă a epidemiei, relatează AFP, scrie agerpres.

Începând de miercuri, în al patrulea oraş din Franţa, masca va fi obligatorie în mai multe cartiere foarte frecventate unde “măsurile barieră sunt puţin respectate”, a explicat prefectura din Haute-Garonne.


Citește și : Delegația OMS trimisă în China a discutat cu cercetătorii din Wuhan despre originea noului coronavirus

Această decizie urmează după o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 în departament, în special în rândul celor din segmentul de vârstă 20-30 de ani potrivit autorităţilor sanitare.

De luni, masca este obligatorie în exterior în numeroase oraşe franceze precum Nisa (sud-est), Lille (nord) sau în oraşele turistice Biarritz sau Saint-Malo, pe coasta de vest.

La Nisa au fost desfăşurate amplificatoare de sunet pentru a anunţa interzicerea adunărilor şi a reaminti această nouă obligaţie.

Marţi, consiliul ştiinţific care are misiunea de a îndruma puterile publice în gestionarea crizei legate de COVID-19 a avertizat în privinţa unei posibile recrudescenţe a epidemiei în Franţa.

“Virusul circulă într-un mod mai activ, în condiţiile unei pierderi accentuate a măsurilor de distanţare şi a măsurilor barieră. Echilibrul este fragil şi putem aluneca oricând într-un scenariu mai puţin controlat, precum cel din Spania, de exemplu”, avertizează instanţa.

“Franţa se află într-o situaţie controlată, dar fragilă”, a adăugat Consiliul, considerând “foarte probabil ca un al doilea val epidemic să fie observat în toamnă sau în iarnă”.

Citește și : Teama de coronavirus alimentează atacurile cibernetice

De la sfârşitul lunii iulie, pragul celor 1.000 de noi cazuri pe zi a fost depăşit în ţară.

În aceste ultime zile, numărul pacienţilor de la reanimare a crescut, o premieră din 9 aprilie, nu mai puţin de 384 de pacienţi fiind într-o stare gravă. În momentul de vârf al pandemiei peste 7.000 se aflau în această situaţie.

Noul coronavirus s-a soldat cu 30.294 de morţi în Franţa de la începutul epidemiei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.