X

Tot mai mulţi italieni îşi fac credite pentru a pleca în vacanţă

Tot mai mulţi italieni îşi fac credite pentru a pleca în vacanţă

Italienii au solicitat în primele şase luni ale acestui an credite de nevoi personale în valoare totală de 250 de milioane de euro pentru a-şi acoperi costurile cu vacanţa, cu 12% comparativ cu anul trecut, conform unei analize citate marţi de agenţia ANSA, potrivit stiripesurse.ro.

Conform studiului realizat pentru platformele de creditare Facile.it şi Prestiti.it pe un eşantion de 150.000 de aplicanţi, italienii au solicitat în medie 5.425 de euro, urmând ca banii să fie restituiţi în circa 50 de rate, adică puţin peste patru ani.

Citeşte şi: Ruşii bombardează Ucraina cu rachete balistice – Stiripesurse.md

Majoritatea solicitanţilor sunt tineri, cu o medie de vârstă de 38 de ani şi unul din trei având sub 30 de ani.

Cu toate acestea, se estimează că 6,5 milioane de italieni nu vor merge în vacanţă în acest an. În acest număr sunt cuprinşi şi cei 3,7 milioane de italieni care spun că nu-şi permit o vacanţă, potrivit studiului realizat de institutele de cercetare a pieţei mUp Research şi Bilendi.

Tags: crediteitaliaitalieniturismvacanta
Externe