Tot mai mulți ucraineni traversează ilegal frontiera

Publicat:

Tot mai mulți ucraineni traversează ilegal frontiera

De la începutul conflictului din Ucraina, autoritățile Republicii Moldova se confruntă cu un număr în creștere de traversări ilegale ale graniței comune. La grea încercare sunt puși, mai ales, polițiștii de frontieră. Zilnic, aceștia sunt mobilizați cu tot echipamentul din dotare în misiuni de contracarare a migrației frauduloase.

La o astfel de misiune de patrulare a luat parte și o echipă a TVR Moldova. În reportajul următor vedem cum arată o zi de veghe la hotarul de stat.


Citeşte şi: AUR are ambiţii mari în România: ‘Vrem să câștigăm toate alegerile din 2024, cu majorități absolute’ – Stiripesurse.md

Înainte ca rușii să invadeze Ucraina, polițiștii de frontieră din satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, înregistrau anual doar câteva cazuri de traversare ilegală a graniței. Din februarie 2022 și până acum, însă, au fost descoperite 134 de persoane care au intrat fraudulos în Republica Moldova. 40% dintre acestea s-au predat autorităților după ce au reușit să ocolească punctele vamale. Mai bine de jumătate, însă, au fost prinse în flagrant de polițiștii de frontieră.

Vladimir Burlac, polițist de frontieră: „Sectorul Poliției de Frontieră Volintiri are în subordine circa 26,6 kilometri, la hotar cu Ucraina. Sectorul este cu un relief văluros”.

„Vă aliniați, drepți. Citesc dispoziția de organizare a serviciului la frontiera de stat. În caz de apariție a situației, a unei persoane străine, mijloace de transport, imediat raportați. La dreapta, înainte marș”.

Tot mai mulți ucraineni traversează ilegal frontiera

Vladimir Burlac, polițist de frontieră: „Un echipament standard cu care este dotată patrula, în serviciu la frontiera de stat, în primul și în primul rând, este dotată cu arma din dotare. După care este dotat cu cătușe, lanterne, dispozitive de vedere pe timp de noapte. Avem dispozitivul cu termoviziune mobilă și dronele”.

 

Polițiștii își concentrează eforturile în așa-numitele zone de risc, sectoarele unde s-au înregistrat cele mai multe tentative de traversare ilegală de la declanșarea războiului din Ucraina și până acum.

 

„De regulă, patrula cam cât timp durează? O singură ieșire. Patru ore, cinci ore, șase ore. – Continuu? – Da”.

Prima echipă, alcătuită din doi polițiști de frontieră și câinele de serviciu, patrulează pe jos. Sunt zile când parcurg kilometri întregi prin zone cu relief dificil.

„Acolo, partea ucraineană, mașina cea albă. O vezi? – Nu. – Mai la dreapta de la Sprinter. – Da, se vede. – Acolo se vede partea lor deja”.

La câțiva kilometri distanță, într-un alt sector, a doua echipă de polițiști își reglează dispozitivul mobil cu termoviziune, care permite supravegherea frontierei și noaptea.

Dumitru Bulgac, polițist de frontieră: „Distanța maximă este de 10 kilometri. Dar dacă timpul este favorabil, timpul e bun, poate vedea și 18 kilometri. Se vede foarte bine. O persoană care are sau care dă căldură se vede foarte bine”.

Tot mai mulți ucraineni traversează ilegal frontiera

„Acest microbuz este suspect. Noi nu cunoaștem ce face el. Acum, cu situația din Ucraina, posibil să ducă persoane sau să aducă, sau să aștepte pe cineva. Treisprezece către 11, recepție. Unsprezece la recepție. Treisprezece către 11, verificați mijlocul de transport care se află la patru kilometri la sectorul de frontieră”.

„Pe vreme mohorâtă, în anumite sectoare unde polițiștii nu pot răzbate cu mașinile sau pe jos, ei supraveghează frontiera de la înălțime”.

Nicolae Boico, jurnalist TVR MOLDOVA: „Zona de frontieră este patrulată și cu ajutorul unei astfel de drone. Ea poate fi ridicată până la o înălțime de 460 de metri. Aparatul de zbor dezvoltă o viteză de până la 70 de kilometri pe oră și parcurge o distanță de până la trei kilometri”.

Tot mai mulți ucraineni traversează ilegal frontiera

Toate persoanele reținute de polițiștii de la Volintiri pentru trecerea frauduloasă a frontierei sunt cetățeni ai Ucrainei, majoritatea bărbați, care au cerut azil în Republica Moldova.

Eremia Ceban, șef adjunct interimar, sectorul Poliției de Frontieră Volintiri: „Toate persoanele care sunt solicitante de azil, ele se audiază, se întocmesc procese-verbale de audieri. Majoritatea declară că fug din cauza războiului din Ucraina și pentru a evita înrolarea în armata ucraineană”.

Granița moldo-ucraineană se întinde pe o distanță de 1.322 de kilometri. Începând din 24 februarie 2022 și până în luna octombrie a acestui an, polițiștii de frontieră din Republica Moldova au prins în flagrant aproape 3.600 de cetățeni ucraineni care au intrat ilegal în țară. Au fost întocmite peste 700 de dosare penale pentru organizarea migraţiei ilegale, în care sunt vizaţi 236 de cetăţeni ai Republicii Moldova şi 42 de ucraineni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri

Samsung se așteaptă să obțină profituri cu peste 1400% mai mari datorită cererii mari de cipuri Adoptarea pe scară largă a inteligenței artificiale a dus...

Evenimentele Zilei de 7 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 7 iulie în Istorie  7 iulie este a 188-a zi a calendarului gregorian și a 189-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 7 iulie 2024

Horoscop 7 iulie 2024 Este o zi cu multe schimbări şi în care trebuie să ne întoarcem spre noi pentru a găsi răspunsurile şi...

Forme de energie necunoscute până acum, descoperite în atmosfera Pământului. NASA încearcă să găsească o explicație

Forme de energie necunoscute până acum, descoperite în atmosfera Pământului. NASA încearcă să găsească o explicație Oamenii de știință de la Universitatea din Colorado au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.