
Toți cei trei membri al echipajului AMU de la Cahul, care au fost implicați, aseară, în teribilul accident rutier pe traseul Cahul-Taraclia, în apropierea localității Moscovei au fost internați, anunță IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
Citește și: Criză! Moldelectrica a solicitat energie electrică de avarie
Potrivit sursei citate, ambulanța se întorcea de la solicitare în urma spitalizării unui pacient, deplasându-se regulamentar, la ora 04:10 un automobil marca Dodge a ieșit pe contrasens și a tamponat frontal autosanitara, în care se aflau 3 membri a echipei PAMU Bucuria din cadrul SAMU Cahul.
„Șocant este faptul că în urma impactului violent șoferul automobilului a părăsit locul accidentului rutier, fără a acorda ajutor colegilor noștri răniți. Urmare a coliziunii puternice, toți membrii echipei AMU au suferit diverse traumatisme și au avut nevoie de transportare la IMSP Spitalul Raional Cahul, unde au fost efectuate investigații și s-a constatat că necesită tratament specializat în condiții de staționar”, se menționează în nota instituției.
Infirmierul echipei PAMU Bucuria a avut cel mai mult de suferit și astăzi dimineață a fost transferat de urgență la IMSP IMU în municipiul Chișinău pentru intervenție chirurgicală.
De la începutul anului 2025 au fost înregistrate 76 accidente rutiere cu implicarea ambulanțelor.
This post was last modified on 09/12/2025 17:59 17:59