Tower Bridge din capitala Marii Britanii, blocat de activişti ecologişti

Publicat:

Aproximativ 200 de activişti din mişcarea ecologistă Extinction Rebellion au blocat luni Tower Bridge din Londra, celebrul pod basculant devenit un simbol al oraşului, şi au perturbat traficul rutier din capitala Marii Britanii în cadrul unei serii de acţiuni programate pentru două săptămâni cu scopul de a trage un semnal de alarmă în privinţa urgenţei climatice, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

“Activiştii folosesc o camionetă şi o rulotă pentru a bloca strada”, a anunţat poliţia londoneză, Metropolitan Police, pe contul ei de Twitter.


Citește și : Uraganul Ida a lovit coastele Lousianei cu o viteză a vântului de 240 km/h

“Protestatarii s-au aşezat pe asfalt la joncţiunea nordică a Tower Bridge, fapt care a cauzat perturbări suplimentare”, a adăugat Poliţia Metropolitană. Luni este zi liberă în Anglia.

Trimişi la faţa locului “aproape imediat”, poliţiştii londonezi au precizat că depun eforturi, alături de colegii lor de la Primăria locală, pentru “a permite reluarea traficului rutier”.

“Îi prevenim pe cei care protestează că această blocare a străzilor este lipsită de raţiune şi că ei trebuie să se disperseze. Dacă nu se vor mişca de pe carosabil, ar putea fi arestaţi”, a adăugat Poliţia londoneză.

Extinction Rebellion (XR) a dat startul lunea trecută, la Londra, unor manifestări şi acţiuni programate timp de două săptămâni cu scopul de a cere guvernelor lumii să acţioneze de urgenţă împotriva schimbărilor climatice. Această mişcare ecologistă protestează în special faţă de investiţiile publice în domeniul energiilor fosile şi acuză sectorul bancar că finanţează încălzirea globală.

Citește și : Fauci îşi aminteşte de primele zile terifiante ale epidemiei de SIDA

Această reţea de activişti ecologişti, înfiinţată în Marea Britanie în 2018, foloseşte cu regularitate nesupunerea civică pentru a evidenţia lipsa de acţiune a guvernelor în faţa schimbărilor climatice.

Tower Bridge face legătura între cartierul financiar al Londrei şi zona Southwark, situată de cealaltă parte a Tamisei. Construit între 1886 şi 1894, Tower Bridge a fost considerat în acea epocă drept “cel mai lung şi mai sofisticat pod basculant care a fost construit vreodată”, potrivit site-ului care îi este dedicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.