Tower Bridge din Londra se blochează pentru a doua oară într-un an din cauza unei probleme tehnice

Publicat:

Tower Bridge, celebrul pod londonez mobil peste Tamisa, s-a blocat în poziţia deschis, luni, pentru a doua oară într-un an, din cauza unei probleme tehnice, ceea ce a provocat ambuteiaje, informează Reuters, potrivit agerpres

Podul, ce permite circulaţia ambarcaţiunilor pe sub el prin ridicarea căii rutiere, s-a blocat cu puţin înainte de ora locală 14:45 (13:45 GMT), a declarat o purtătoare de cuvânt din cadrul poliţiei londoneze.


Citește și : Un plic cu gloanțe a fost trimis pe adresa Papei Francisc

Începând din 1976, cele două braţe ale podului, sau bascule, sunt acţionate de motoare ce funcţionează pe bază de ulei şi electricitate, care le-au înlocuit pe cele originale, din secolul al XIX-lea, alimentate cu abur.

”Din cauza unei probleme tehnice, Tower Bridge este blocat în prezent într-o poziţie ridicată”, a spus un purtător de cuvânt al City of London Corporation, care deţine podul. ”Lucrăm pentru rezolvarea problemei cât mai curând posibil”, a adăugat acesta.

Este pentru a doua oară într-un an când podul se blochează. În august 2020, traficul rutier pe Tower Bridge a fost suspendată pentru mai mult de 24 de ore după ce basculele podului s-au blocat în poziţia deschis.

Citește și : Un iranian moare de covid la fiecare două minute

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.