Toyota îşi cere scuze pentru sinuciderea unui angajat

Publicat:

Gigantul nipon al automobilelor Toyota a prezentat scuze şi a ajuns la un acord amiabil cu familia unui angajat care s-a sinucis în 2017 după ce a fost victima unei hărţuiri, transmis Kyodo şi AFP, potrivit agerpres.

Sinuciderea inginerului de 28 de ani a fost consecinţa problemelor psihologice rezultate în urma hărţuirii sale de către un superior direct, a stabilit în 2019 un organism regional al Ministerului japonez al muncii.


Citeşte şi: Liderul Boko Haram S-A SINUCIS – Black News

Toyota a încheiat pe 7 aprilie a.c. un acord amiabil cu familia tânărului. Valoarea compensaţiei nu a fost dezvăluită.

Inginerul, al cărui nume nu a fost făcut public, lucra pentru Toyota de un an şi jumătate, atunci când s-a sinucis, în octombrie 2017. Superiorul lui i-ar fi spus între altele că “ar fi mai bine să moară”, au relatat media nipone.

Toyota a menţionat că responsabilul în cauză a fost sancţionat, fără a face alte precizări.

Directorul grupului, Akio Toyoda, a fost recent în vizită la familia victimei pentru a prezenta scuze şi a explica măsurile luate pentru a evita repetarea dramei, a declarat pentru AFP avocatul părinţilor, Yoshihide Tachino.

“Simţim şi acum în inimă durerea celor întâmplate fiului nostru mult-iubit”, a transmis familia lui, într-un comunicat.

La rândul ei, Toyota a prezentat “cele mai sincere condoleanţe” pentru moartea “tragică” a inginerului, adăugând că “se roagă pentru odihna sufletului său”, într-un comunicat publicat luni.

“Tratăm cu cea mai mare seriozitate faptul că s-a pierdut preţioasa viaţă a unui angajat”, a asigurat grupul, afirmând că au fost “aplicate măsuri pentru a evita repetarea unui asemenea accident tragic”.

Japonia rămâne cunoscută pentru condiţiile dure de muncă şi numărul ridicat de decese din cauza epuizării, a amintit avocatul familiei, potrivit căruia numărul de plângeri pentru hărţuire la locul de muncă este în creştere.

Citeşte şi: Doi morţi şi cinci răniţi după explozia unei maşini-capcană în Libia (VIDEO) – Black News

Avocatul a mai notat că faptul în sine că o companie de renume cum este Toyota a recunoscut hărţuirea este “simbolic” şi ar putea contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă din arhipelagul nipon, unde rata sinuciderilor este cea mai ridicată din ţările G7.

Problema surmenării la muncă a devenit mai mediatizată în Japonia după sinuciderea, în 2015, a unei angajate a societăţii de publicitate Dentsu, atribuită orelor suplimentare excesive.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o ‘amenințare existențială’ din cauza crizei climatice

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o 'amenințare existențială' din cauza crizei climatice Cele mai importante stațiuni de schi din...

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân – studiu

Ambalajele alimentare pot conține substanțe chimice asociate cancerului de sân - studiu Un nou studiu realizat de Food Packaging Forum Foundation din Elveția a identificat...

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic

Eminem a anunţat prin intermediul unui videoclip muzical că va deveni bunic Celebrul rapper american Eminem, în vârstă de 51 de ani, va deveni bunic,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.