X

Traderii de cereale cer Guvernului ucrainean să asigure aprovizionarea prioritară cu electricitate a silozurilor

Sindicatul ucrainean al traderilor de cereale UGA a cerut marţi Guvernului să asigure aprovizionarea prioritară cu electricitate a silozurilor cu cereale, pentru a reduce potenţialele pagube, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Peste 1,5 milioane de persoane din regiunea sudică ucraineană Odesa au rămas fără curent electric, după ce Rusia a atacat oraşul cu “drone-kamikaze” în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Autorităţile regiunii Odesa au anunţat că furnizarea de electricitate pentru populaţia oraşului va fi restabilită în următoarele zile, deşi repararea completă a reţelelor ar putea dura două-trei luni.

Citește și : Casa Albă critică atacurile lui Elon Musk la adresa imunologului Anthony Fauci: ‘Incredibil de periculoase’

Atacurile au făcut ca procesarea producţiei la firmele care depozitează cerealele să fie imposibilă, cea ce duce la alterarea cerealelor şi, ca rezultat, la pierderi financiare şi, cel mai important, este afectată securitatea alimentară a ţării şi exportul de produse, avertizează UGA.

Cu o capacitate de stocare a cerealelor de aproximativ zece milioane de tone pierdută din cauza războiului, Ucraina “nu-şi poate permite să piardă recolta care a fost adunată de pe câmp cu eforturi incredibile”, susţine sindicatul.

Guvernul de la Kiev se aşteaptă în acest an la o recoltă de aproximativ 51 milioane de tone de cereale, în scădere faţă de nivelul record de 86 milioane de tone în 2021, din cauza randamentelor mai scăzute şi a pierderii de teritorii.

Citește și : Charles Michel le cere liderilor UE să garanteze continuarea sprijinului militar şi financiar pentru Ucraina

Tags: cerealekamikazeOdesaucrainaUGA
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina