Traderii de petrol îşi vor reduce achiziţiile din Rusia

Publicat:

Marile firme de trading intenţionează să îşi reducă achiziţiile de ţiţei şi combustibili de la companiile petroliere controlate de statul rus, începând din 15 mai, pentru a nu încălca sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, transmite agerpres.

Deocamdată, UE nu a impus un embargou asupra importurilor de petrol din Rusia pentru că unele state, precum Germania, sunt puternic dependente de petrolul rusesc. Cu toate acestea, companiile de trading au decis să îşi reducă achiziţiile de la grupul energetic rus Rosneft în încercarea de a se conforma cu terminologia din actualele sancţiuni introduse de UE şi care sunt destinate să limiteze accesul Rusiei la sistemul financiar internaţional, susţin sursele.


Citeşte şi: Andrzej Duda acuză de la Kiev: ‘Este terorism, nu război!’ – Black News

Termenii din sancţiunile UE oferă o excepţie pentru achiziţiile de petrol de la Rosneft sau Gazpromneft, care sunt considerate “strict necesare” pentru a asigura securitatea energetică a Europei.

Potrivit surselor, traderii încearcă să înţeleagă care este sensul expresiei “strict necesare”. Ar putea viza o rafinărie de petrol care primeşte ţiţei din Rusia printr-un oleoduct captiv dar ar putea să nu acopere şi achiziţionarea şi vânzarea de petrol rusesc prin intermediari. În consecinţă, traderii de petrol au decis să îşi reducă achiziţiile pentru a se asigura că respectă sancţiunile începând cu 15 mai, când intră în vigoare cele mai recente restricţii ale UE.

Firma Trafigura, un important cumpărător de petrol rusesc, a declarat pentru Reuters că “va respecta în totalitate sancţiunile în vigoare. Ne aşteptăm ca volumele tranzacţiilor noastre să se reducă şi mai mult începând din 15 mai”.

Vitoal, un alt mare cumpărător, nu a dorit să comenteze cu privire la termenul limită de 15 mai, dar anterior a spus că volumul tranzacţiilor cu petrol rusesc “se vor diminua semnificativ în al doilea trimestru pe măsură ce expiră actualele obligaţii contractuale”, urmând că înceteze să mai facă tranzacţii cu petrol rusesc la finele lui 2022.

Războiul din Ucraina şi sancţiunile internaţionale impuse Rusiei au determinat deja mai mulţi cumpărători occidentali de ţiţei rusesc, cum este Shell de exemplu, să înceteze să mai facă achiziţii pe piaţa spot.

Companiile de rafinare din Europa sunt din ce în ce mai reticente la ideea de a procesa ţiţei din Rusia. Asta a perturbat exporturile Rusiei, chiar dacă achiziţiile făcute de India şi Turcia au compensat o parte din pierderi. În plus, vânzările către China continuă neîntrerupte.

Citeşte şi: Marine Le pen ar fi deschisă unei Franțe care PLEACĂ din Uniunea Europeană – Black News

Traderii de energie riscă amenzi şi prejudicii de imagine de pe urma sancţiunilor occidentale. În plus, lipsa unui embargou clar complică încheierea contractelor existente.

“Toate companiile discută cu avocaţii lor cu privire la ceea ce pot face”, a declarat o sursă de la o mare firmă de trading. “Este neclar ce va însemna asta pentru întregul lanţ de aprovizionare, pentru transportatori şi companiile de asigurări. Acolo unde sunt incertitudini, companiile vor face un pas înapoi. Livrările de petrol rusesc vor fi reduse semnificativ în viitor”, a adăugat sursa. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe scara Richter a...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.