Trafic fluid prin tunelul de sub Canalul Mânecii, în prima zi de Brexit

Publicat:

Aproape 200 de camioane au trecut prin tunelul de sub Canalul Mânecii “fără nicio problemă” în noaptea de joi spre vineri după ce Marea Britanie a ieşit din piaţa unică europeană şi au fost restabilite formalităţile vamale, a indicat grupul Getlink care exploatează tunelul, citat vineri de France Presse, potrivit agerpres.

“Traficul a fost suficient de intens pentru o noapte excepţională şi istorică, totul a decurs bine”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului.


Citește și : Bilanţul armatei israeliene în 2020: 50 de ţinte lovite ‘împotriva frontului sirian’ şi 300 în Gaza

“Toate camioanele au îndeplinit formalităţile” impuse acum de Brexit, “nu au avut loc respingeri de camioane”, a precizat el.

În partea franceză, noile formalităţi au intrat în vigoare la miezul nopţii, odată cu sosirea la “pit stop” – punct de control pentru camioanele ce pleacă în Regatul Unit – a unui prim vehicul greu de marfă din România, transportând corespondenţă şi colete.

Pe lângă controalele obişnuite de siguranţă şi securitate, agenţii au scanat plăcuţa de înmatriculare în faţa presei.

“Sunt foarte fericit, este un privilegiu pentru mine”, a declarat şoferul vehiculului, Toma Moise, în vârstă de 62 de ani, înainte ca primarul portului francez Calais, Natacha Bouchart, să apese simbolic butonul care îi autoriza plecarea.

“Acesta este un moment istoric (…), sunt 48 de ani de întoarcere în timp cu consecinţe pentru care nu avem încă toate contururile”, a declarat ea.

Prima navetă feroviară din Marea Britanie a debarcat apoi în siguranţă primul său lot de camioane.

Companiile trebuie acum să se supună formalităţilor în ambele sensuri şi să declare mărfurile la vama franceză pe internet prin intermediul sistemului informatic numit “frontieră inteligentă”.

Citește și : Franţa a efectuat peste trei milioane de teste pentru diagnosticarea coronavirusului în săptămâna Crăciunului

Primele vehicule grele care trec cu feribotul sunt aşteptate la începutul după-amiezii în portul Calais, după o pauză de revelion pentru traficul maritim.

Astăzi, 70% din schimburile comerciale dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană trec prin porturile franceze Calais şi Dunkerque. În medie, 60.000 de pasageri şi 12.000 de camioane le tranzitează cotidian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.