Poliția de Frontieră anunţă că, la această oră, Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport, cu aglomerări semnificative pe direcția de intrare în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Autoritățile de control activează la capacitate maximă și aplică măsuri operative pentru fluidizarea traficului transfrontalier, în scopul reducerii timpilor de așteptare.
Citește și: AND: Circulația se desfășoară fără dificultăți majore, în pofida unor sectoare înzăpezite
Pentru evitarea aglomerației, călătorilor li se recomandă să opteze din timp pentru rute alternative, prin PTF Leova sau PTF Cahul.
Informații actualizate privind situația în timp real la punctele de trecere a frontierei pot fi consultate pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, în secțiunea „Camere web”, sau pot fi solicitate la Linia Verde: +373 22 259 717.












