Tragedia de la Boldurești: 16 din cele 37 de ședințe de judecată au fost amânate

Din totalul celor 37 de ședințe de judecată pe numele primarului de Boldurești, Nicanor Ciochină, acuzat de moartea lui Mihăiță, un băiat de 14 ani, pe care l-ar fi tamponat cu mașina și ar fi fugit de la locul faptei, 16 ședințe de judecată au fost amânate la cererea principalului inculpat, complicelui și a avocaților acestora, explică reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Citește și: CNPF cheamă în judecată o companie de micro finanțare. Ar fi comis abuzuri

„Amânările aveau loc atunci când procurorii PCCOCS asigurau în ședința de judecată prezența martorilor, care urmau să fie audiați privind împrejurările care le erau cunoscute din seara accidentului rutier. În context, instanța de judecată le-a aplicat avocaților inculpaților de mai multe ori amenzi de 2 500 de lei pentru faptul că nu se prezentau în ședințele de judecată. Totodată, pe parcursul examinării cauzei penale, din motiv că apărătorii inculpatului Ciochină nu se prezentau în ședințele de judecată, la demersul procurorului PCCOCS instanța de judecată a solicitat desemnarea unui apărător de la Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat, care să-l apere pe inculpat. De asemenea, pentru faptul neprezentării apărătorului celuilalt inculpat la ședințele de judecată, la demersul procurorului PCCOCS instanța de judecată a solicitat desemnarea unui apărător de la Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat, care să-l apere pe inculpat”, se menționează în nota PCCOCS.

În ceea ce-l privește pe Ciochină, acesta, la fel nu se prezenta la ședințele de judecată și, la demersul procurorului, instanța de judecată a dispus aducerea lui silită la ședințele de judecată, astfel încât să nu fie admisă tergiversarea examinării cauzei.

Citeşte şi: Cercetați pentru falimentarea fictivă a unei întreprinderi mixte

Cu referire la măsura preventivă și anume liberarea provizorie sub control judiciar cu monitorizarea electronică, instanța de judecată a respins solicitarea inculpatului ce ține de revocarea acestei măsuri preventive, încheierea fiind definitivă. Cu toate acestea, prin decizia Curții de Apel Centru din 26 mai 2025, a fost admis parțial recursul părții apărării în partea ce ține de excluderea monitorizării electronice, adică de menținere în stare de funcționare a mijloacelor electronice de control și obligația purtării lor permanente. Cu referire la ședința din 27 mai 2025, instanța pentru faptul că inculpatul Ciochină nu s-a prezentat fără careva motive la ședința de judecată, instanța i-a aplicat acestuia amendă judiciară în mărime de 2500 lei „pentru tergiversarea intenționată a examinării cauzei și comportamentul inadmisibil și neexecutarea dispoziției instanței de judecată, care a preîntâmpinat de mai multe ori prezența lui obligatorie în ședințele de judecată.”

Procurorii PCCOCS urmează, în continuare să reprezinte acuzarea de stat în această cauză penală în cadrul următoarei ședințe din data de 10 iunie 2025, ce urmează să aibă loc la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Precizăm că primarul de la Boldurești, Nisporeni, Nicanor Ciochină, este cercetat penal fiind acuzat de faptul că, în februarie trecut, ar fi tamponat un copil de 14 ani și că ar fi fugit de la locul accidentului, lăsându-l pe Mihăiță să moară pe marginea drumului. Mai mult, acesta ar fi încercat, cu ajutorul unui complice, să șteargă urmele accidentului prin schimbarea numerelor de înmatriculare a mașinii și înscenarea unui alt accident. Ulterior,  Ciochină a rămas fără mandatul său de primar, însă, la un an de la tragedie, el a fost eliberat din arest preventiv și a revenit la primăria din sat.

Citeşte şi: A implicat un minor în traficul de droguri și s-a pomenit după gratii

În urma alegerilor locale noi, sătenii, cu majoritatea voturilor, l-au desemnat din nou primar de Boldurești.

This post was last modified on 06/06/2025 07:59 07:59

Tags: accident BoldureștiBoldureștiNicanor CiochinaPCCOCStragedia de la Boldurești
Știrile zilei